Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Președintele Chinei va vizita Rusia…

Președintele Chinei va vizita Rusia săptămâna viitoare. Xi Jinping se va întâlni cu Vladimir Putin

Sursa foto: Reuters

Președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, va efectua o vizită de stat în Rusia în perioada 20-22 martie, la invitația președintelui rus Vladimir Putin, a anunțat vineri, 17 martie, serviciul de presă de la Kremlin.

„În cadrul discuțiilor, vor fi abordate aspecte de actualitate privind dezvoltarea în continuare a parteneriatului cuprinzător și a cooperării strategice dintre Rusia și China. De asemenea, este planificat un schimb de opinii în contextul aprofundării cooperării ruso-chineze pe scena internațională. Vor fi semnate o serie de documente bilaterale importante”, potrivit anunțului Moscovei.

Liderul de la Kremlin l-a invitat pe 30 ianuarie pe omologul său chinez să vină în vizită în această primăvară, potrivit agenției TASS, iar Wall Street Journal a scris luna trecută că această vizită ar putea avea loc în aprilie sau la începutul lui mai.

Planurile pentru o astfel de vizită vin în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, un efort care a fost întâmpinat cu scepticism în Occident, având în vedere sprijinul diplomatic al Chinei pentru Rusia.

China a declarat, pe 24 februarie 2023, la un an de la începutul invaziei ruse din Ucraina, că dialogul și negocierile sunt singurele modalități viabile de soluționare „a crizei ruso-ucrainene” și că vrea să împiedice ca aceasta să scape de sub control.

Documentul cu 12 puncte presupune: respectarea suveranității tuturor țărilor, abandonarea mentalității de Război Rece, încetarea ostilităților, reluarea discuțiilor de pace, rezolvarea crizei umanitare, protejarea civililor și a prizonierilor de război, menținerea securității centralelor nucleare, reducerea riscurilor strategice, facilitarea exporturilor de cereale, oprirea sancțiunilor unilaterale, menținerea stabilității lanțurilor industriale și de aprovizionare și promovarea reconstrucției post-conflict.

De când a devenit președinte, Xi Jinping s-a întâlnit până acum de 39 de ori în persoană cu Vladimir Putin, potrivit Reuters