Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Premierul Japoniei afirmă că perspectiva…

Premierul Japoniei afirmă că perspectiva ca Rusia să folosească arme nucleare este „din ce în ce mai reală”

Sursa foto: Reuters

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a declarat sâmbătă, 26 martie, că perspectiva ca Rusia să folosească arme nucleare este „din ce în ce mai reală”, salutând vizita ambasadorului SUA la Hiroshima, primul oraș care a suferit un atac nuclear, transmite Reuters.

Japonia, singura țară atacată cu arme atomice, s-a pronunțat în mod regulat împotriva armelor nucleare. Kishida, care reprezintă Hiroshima în parlament, a vizitat sâmbătă memorialul și muzeul păcii din oraș împreună cu trimisul Rahm Emanuel.

„Când posibila utilizare a armelor nucleare de către Rusia este din ce în ce mai reală, cred că vizita ambasadorului Emanuel la Hiroshima și experiența sa de a vedea realitatea nucleară va deveni un mesaj puternic pentru societatea internațională”, a declarat Kishida.

Pe 27 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că Rusia ar folosi arme nucleare doar pentru a contracara „o amenințare existențială” pentru Rusia.

Liderii Grupului celor șapte puteri industriale au avertizat joi Federația Rusă să nu folosească arme biologice, chimice sau nucleare în războiul său cu Ucraina.

Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.