Opinie Deutsche Welle: Atac rusesc asupra Ucrainei? Concilierea nu este o strategie – Ziarul de Gardă
  • Opinie Deutsche Welle: Atac rusesc asupra Ucrainei? Concilierea nu este o strategie

    Opinie Deutsche Welle: Atac rusesc asupra Ucrainei? Concilierea nu este o strategie
    Foto: dw.com
    25 ianuarie 2022 | 21:30

    ”Dreptul celui mai puternic este pus deasupra forței legii”, a spus cândva fosta cancelară germană Angela Merkel, referindu-se la acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei. În 2014, Moscova a anexat peninsula Crimeea și apoi a tras sforile în războiul din estul Ucrainei, care a făcut mii de victime. Este prețul sângeros pe care Ucraina îl plătește de când țara s-a despărțit de Moscova, scrie DW.

    Germania sprijină Ucraina în drumul său spre Europa ca nicio altă țară de pe continent. Potrivit ambasadorului Republicii Federale la Kiev, Anka Feldhusen, o persoană foarte implicată în mersul lucrurilor, cele două țări sunt legate de o strânsă prietenie. Din 2014 încoace s-au cheltuit mai mult de jumătate de miliard de euro numai pentru proiecte de cooperare pentru dezvoltare, iar experții germani sprijină procesul de reformă. 

    Germania a dat dovadă de solidaritate în momente dificile. După reprimarea violentă a protestelor proeuropene din Kiev, forțele aeriene au transportat în Germania demonstranți răniți pentru tratament, iar mai târziu numeroși soldați răniți în războiul din estul Ucrainei.

    În joc este însăși prietenia

    Însă toate acestea contează prea puțin în ochii multor ucraineni, când mai bine de 100.000 de soldați ruși sunt desfășurați pentru a înconjura țara din trei părți, iar Ucraina se teme pentru existența sa ca stat suveran.

    Publicitate

    Pentru a sprijini țara împotriva superiorității militare rusești, Republica Cehă, SUA, Marea Britanie și statele baltice livrează Kievului arme defensive, cum ar fi rachete moderne antitanc. Având în vedere amploarea posibilei invazii rusești, aceste livrări de până acum sunt mai mult simbolice decât decisive pentru un război. 

    Cu toate acestea, ele reprezintă semnale încurajatoare pentru Kiev, căci arată clar Moscovei că Ucraina are aliați. Cu cât mai mare este rezistența, cu atât mai importante sunt costurile politice interne pentru Vladimir Putin. Dinamica politică pe care o poate declanșa o invazie militară nereușită, cu mii de victime, este cunoscută la Moscova după dezastrul petrecut în Afganistan, care a pus în mișcare procesul de erodare a Uniunii Sovietice în anii ´80.

    La Berlin, însă, apelurile Kievului pentru livrearea de arme defensive au fost în zadar. În loc de rachete, Germania trimite doar un spital de campanie. Nehotărârea Berlinului îi irită chiar și pe partenerii săi din Vest. 

    Avioane militare britanice cu arme și muniții au ocolit spațiul aerian german în drum spre Ucraina. În Estonia, oamenii dau din cap în fața rapoartelor conform cărora Germania refuză să acorde Tallinului permisiunea de a livra arme din vechile stocuri ale RDG. 

    Berlinul spune că nu dorește să contribuie la escaladarea situației. Ca și cum nu ar fi numai în mâinile lui Putin activarea următoarei etape de escaladare a acestui conflict.

    Semn de slăbiciune

    Publicitate

    Președintele rus nu cunoaște decât legea celui mai puternic, așa cum pe bună dreptate a afirmat Angela Merkel în 2014. Încă de la acea vreme, Berlinul a amenințat Moscova cu sancțiuni dureroase, dar acestea nu i-au impresionat prea mult pe revizioniștii de la Kremlin. 

    Opt ani mai târziu, Crimeea este încă ocupată, iar părți din estul Ucrainei se află sub controlul Rusiei.

    Oricine se bazează încă pe sancțiuni pentru a împiedica desfășurarea tancurilor pe un front larg dă dovadă de slăbiciune. Moscova sigur a remarcat că în UE măsurile punitive pot fi aplicate doar dacă nu afectează pe nimeni din comunitate. 

    Kremlinul este convins că este mai ușor pentru un lup fioros să devină vegetarian, decât pentru Uniunea Europeană, sub conducerea Germaniei, să impună sancțiuni cu adevărat dureroase, având în vedere cele 20 de miliarde de euro investiții directe germane în Rusia.

    Mantra germană – o umilință pentru Ucraina

    Putin nu se va lăsa. O Ucraină democratică și europeană reprezintă o amenințare serioasă pentru regimul de la Moscova. În cazul în care această țară liberă își va reveni într-o bună zi din punct de vedere economic, rușii ar putea să se îndoiască din ce în ce mai mult de propriul lor regim. 
    Pe baza experienței sale de kaghebist în RDG, Putin știe ce se întâmplă atunci când modelul societății de peste gard pare mult mai atractiv decât cel propriu. 

    Germania, care în 2014 era încă alături de Ucraina în lupta acesteia din urmă pentru libertate, acum se eschivează. Mantra conform căreia Berlinul nu furnizează arme în regiunile de criză sună ca o bătaie de joc pentru ucraineni, care nu sunt de vină că țara lor este de opt ani o regiune de criză. 

    O mulțime de lucruri se întâmplă dacă există voință

    În realitate, livrările de arme către regiunile de criză sunt posibile dacă există voință politică, iar livrările germane către kurzii din Irak în urmă cu șapte ani au arătat acest lucru. La fel cum a fost posibil să sprijinim kurzii în lupta lor împotriva jihadiștilor din „Statul Islamic”, ar trebui să fie posibil să ajutăm o țară prietenă din Europa amenințată de un despot copleșitor, furnizându-i Ucrainei arme pentru autoapărare.

    Germania ar fi trebuit să învețe din trecutul recent că politica de appeasement față de Moscova este o cale greșită. Încă din 2008, de teama rușilor, Ucraina și Georgia se aflau în anticamera NATO. Germania a fost cea care, pentru a nu provoca Moscova, a împiedicat, la summitul de la București, un „plan de acțiune pentru aderare” pentru cele două țări. Putin a profitat de șansa sa – câteva luni mai târziu, Rusia a invadat Georgia, urmată de Ucraina în 2014.

    Sursa: Deutsche Welle

    Autor Eugen Theise

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.



  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    LIVE TEXT/ A 82-a zi de război în Ucraina. Rusia a lovit Odesa cu o rachetă: Doi adulți și un copil au fost răniți

    Suedia se pregătește să ceară aderarea la NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Ucraina poate câștiga acest război și că Rusia nu își atinge obiectivele strategice. Zelenskt a afirma…
    LIVE TEXT/ A 82-a zi de război în Ucraina. Rusia a lovit Odesa cu o rachetă: Doi adulți și un copil au fost răniți

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler