• OMS a creat un comitet independent care va analiza felul în care a fost gestionată pandemia de COVID-19

    OMS a creat un comitet independent care va analiza felul în care a fost gestionată pandemia de COVID-19
    de
    vizualizări
    09 iulie 2020 | 19:38

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aspru criticată pentru reacţia sa iniţială la pandemia de COVID-19, a anunţat joi, 9 iulie, că a înfiinţat un comitet independent de experţi, al cărui obiectiv este acela de a realiza „o evaluare onestă” a felului în care această organizaţie a gestionat criza sanitară şi care ar trebui să permită „prevenirea unor astfel de tragedii în viitor”, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

    „Sunt mândru să anunţ că fostul prim-ministru Helen Clark (Noua Zeelandă) şi fostul preşedinte Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) au acceptat să coprezideze comitetul de evaluare, căruia noi îi spunem comitet independent pentru pregătirea şi reacţia la pandemii”, a anunţat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa diplomaţilor din cele 194 de state membre, în cadrul unei transmisiuni online.

    „Nu pot să-mi imaginez alte două personalităţi la fel de independente care să facă o evaluare onestă şi să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat şi ceea ce va trebui să facem pentru a evita astfel de tragedii în viitor”, a adăugat el.

    De la începutul crizei sanitare declanşate de noul coronavirus, la sfârşitul anului 2019, OMS a fost aspru criticată pentru reacţia sa iniţială lentă, mai ales pentru faptul că a întârziat să recomande purtarea măştilor sanitare. Apoi, organizaţia a fost acuzată de Statele Unite că a fost extrem de indulgentă faţă de China, unde a apărut virusul, şi că a întârziat să declare stare de urgenţă sanitară mondială. Statele Unite, unul dintre principalii contributori la bugetul OMS, au transmis în mod oficial marţi notificarea prin care îşi anunţă retragerea din această organizaţie.

    „Diviziunile dintre noi oferă un avantaj virusului” şi “nu vom putea să învingem epidemia dacă suntem divizaţi”, a declarat directorul OMS într-un răspuns care a făcut o trimitere voalată către Statele Unite.

    „Cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm astăzi nu este virusul în sine, ci lipsa de leadership şi de solidaritate”, a adăugat el.

    Potrivit directorului OMS, noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.

    Tedros Adhanom Ghebreyesus a reamintit că statele membre au adoptat în unanimitate în luna mai o rezoluţie iniţiată de Uniunea Europeană, prin care se solicita evaluarea reacţiei globale a OMS la apariţia pandemiei.

    Peste 12 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus pe plan global, din care 548.429 au murit, potrivit unei numărători a agenţiei Reuters.

    Sursa: Agerpres

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    ANI: O fostă șefă de la o instituție publică subordonată MAI, acuzată că și-a oferit sie însăși premii bănești de în valoare 100.000 de lei

    Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința fostei șefe a Bazei Speciale de Administrare Medicală a Agenției Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne (în cont…
    ANI: O fostă șefă de la o instituție publică subordonată MAI, acuzată că și-a oferit sie însăși premii bănești de în valoare 100.000 de lei

    VIDEO/ Agricultorii au blocat drumurile la Leova, Hîncești și Căușeni: Cer demisia ministrului Agriculturii care i-ar fi acuzat că ar reprezenta interese politice și ar fi protestat în stare de ebrietate

    UPDATE 12.00 Supărați și revoltați de declarațiile ministrului Agriculturii, agricultorii au blocat drumurile la Leova, Hîncești și Căușeni. Tractoarele și tehnica agricolă a fost plasată pe carosabil, iar mași…
    VIDEO/ Agricultorii au blocat drumurile la Leova, Hîncești și Căușeni: Cer demisia ministrului Agriculturii care i-ar fi acuzat că ar reprezenta interese politice și ar fi protestat în stare de ebrietate

    LIVE/ Declarațiile lui Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate

    Consiliului Suprem de Securitate s-a reunit în această dimineață. Pe ordinea de zi sunt problemele din agricultură cauzate de seceta din acest an. Șeful statului va face declarații în care va vorbi despre concl…
    LIVE/ Declarațiile lui Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate

    Președintele raionului Ștefan Vodă s-ar fi infectat cu COVID-19 a doua oară

    Președintele raionului Ștefan Vodă, Vasile Maxim, s-ar fi infectat a doua oară cu COVID-19. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de Șefa Centrului de Sănătate Ştefan Vodă, Mariana Haret. Vasile M…
    Președintele raionului Ștefan Vodă s-ar fi infectat cu COVID-19 a doua oară

    O nouă plângere a socialiștilor la ANI. Vasile Bolea cere verificarea averii deputatului PRO-Moldova, Sergiu Sîrbu

    Deputatul PSRM, Vasile Bolea a scris un demers în adresa Agenției Naționale de Integritate pentru a verificarea averea deputatului PRO-Moldova, Sergiu Sârbu. Bolea spune că a găsit mai multe neconcordanțe în de…
    O nouă plângere a socialiștilor la ANI. Vasile Bolea cere verificarea averii deputatului PRO-Moldova, Sergiu Sîrbu

    PAS cere companiilor Air Moldova și Fly One să respecte legea și drepturile cetățenilor și să ramburseze integral costul biletelor pentru cursele anulate

    Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate(PAS) va iniția o acțiune colectivă în instanța de judecată pentru recuperarea banilor și obținerea despăgubirilor, în contextul în care potrivit celor din PAS, comp…
    PAS cere companiilor Air Moldova și Fly One să respecte legea și drepturile cetățenilor și să ramburseze integral costul biletelor pentru cursele anulate