O femeie de 108 ani care s-a vindecat de Covid-19 în luna mai, a fost vaccinată

După ce a fost testată pozitiv în luna mai și s-a recuperat în urma bolii, o italiancă de 108 ani s-a și vaccinat împotriva Covid-19, a anunțat căminul de bătrâni în care locuiește femeia.
Este vorba de Fatima Negrini, o italiancă născută în 1912 care va împlini 109 ani în 3 iunie. Ea a fost vaccinată luni, alături de alți rezidenți ai centrului, a declarat purtătorul de cuvânt al căminului de bătrâni în care locuiește ea – Anni Azzuri San Faustino din Milano, confrom AFP, citat de Agerpres.
„Sosirea vaccinului pentru ea şi toţi rezidenţii şi personalul reprezintă un moment de mare bucurie şi un prim pas spre o revenire la un trai liniştit”, a subliniat Matteo Tessarollo. Când Fatima Negrini a învins virusul anul trecut, cotidianul Il Corriere della Sera a scris, citând-o: „Dumnezeu a uitat de mine”.
Italia și-a început campania de vaccinare împotriva Covid-19 în 27 decembrie, în același timp cu majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. În primele trei săptămâni ale campaniei au fost deja vaccinați 1,15 milioane de cetățeni italieni. Țara are o populație de aproximativ 60 de milioane de locuitori.
Printre cei vaccinați la Roma, s-a numărat și Sami Modiano un supraviețuitor al Holocaustului în vârstă de 90 de ani.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.