Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Numărul infectărilor în România continuă…

Numărul infectărilor în România continuă creșterea accelerată. 19 oameni au murit în ultimele 24 de ore, 215 pacienți sunt la Terapie Intensivă

391 de persoane infectate cu coronavirusul de tip nou au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt internate 215 persoane, notează digi24.ro.

Până în prezent, în România au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienți vindecați și 1.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, duminică, 5 iulie, 1.750 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța Dolj, Galați, Ilfov, București și Prahova. Dintre acestea, 6 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la persoane de peste 80 de ani, notează digi24.ro.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În R. Moldova, în ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 54 persoane cu suspecție la COVID-19, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

În R. Moldova, 422 de persoane se află în stare gravă, dintre care 29 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată. 1129 pacienți sunt în stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare, precizează MSMPS. Datele de ieri, 4 iulie, arătau că 435 de pacienți depistați pozitiv cu nou tip de coronavirus se află internați în spitale în stare gravă, iar 30 dintre aceștia erau conectați la aparate de respirație asistată.

În total, 10 718 persoane au fost vindecate de COVID-19 în R. Moldova. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 17 672 cazuri de infecție cu noul Coronavirus și 582 de decese.