Niciun supraviețuitor după prăbușirea avionului din Iran

Un purtător de cuvânt al Iranului, Aseman Airlines, a declarat pentru postul de televiziune de stat că accidentul de duminică, 18 februarie, a dus la uciderea celor 66 de persoane aflate la bord, informează Al Jazeera.

Un avion iranian de pasageri, cu 66 de persoane la bord, s-a prăbușit în centrul Iranului în timpul unui zbor de la Teheran către orașul Yasuj, din sud-vestul țării, potrivit rapoartelor mass-media iraniene. Avionul a coborât într-o zonă montană din apropierea orașului Semirom și a dispărut de pe radar, a afirmat agenția de presă ISNA, precizând că era ceață în momentul prăbușirii.

Potrivit serviciului de presă PressTV, zborul Iran Aseman Airlines transporta 60 de pasageri și șase membri ai echipajului. Aseman Airlines este un transportator aerian semi-privat cu sediul în Teheran, care este specializat în zboruri către aeroporturi de la distanță din toată țara și care zboară și pe plan internațional. ATR-72, un turbopropulsor cu două motoare, este utilizat pentru zborurile regionale pe distanțe scurte.

Autoritățile au spus că vor investiga accidentul. În decursul deceniilor de sancțiuni internaționale, flota aviatică comercială a Iranului a îmbătrânit, iar accidentele aviatice au avut loc în mod regulat în ultimii ani. În urma înțelegerii nucleare cu puteri mondiale din 2015, Iranul a semnat acorduri atât cu Airbus, cât și cu Boeing, pentru a cumpăra zeci de avioane de pasageri.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *