Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ministrul rus al Apărării susține…

Ministrul rus al Apărării susține că în cadrul mobilizării parțiale anunțate de Putin vor fi recrutați 300 de mii de rezerviști

După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri dimineața, 21 septembrie, despre mobilizarea parțială în Rusia, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că urmează a fi recrutați 300 de mii de rezerviști. Este vorba despre cetățenii care au efectuat serviciul militar și au experiență relevantă.

„Este vorba despre oamenii care se află în rezervă, nu sunt niște persoane care niciodată nu au auzit și văzut nimic despre armată. Este vorba despre cei care au efectuat serviciul militar, care au specialitate militară necesară astăzi Forțelor Armate, au experiență de luptă. Nu este vorba despre mobilizarea studenților, toți pot merge liniștit la studii. Aceștia nu vor fi mobilizați. Nici soldații în termen nu vor fi mobilizați. (…) Statul nostru are resurse enorme de mobilizare, în jur de 25 de milioane de rezerviști, astfel, această mobilizare parțială presupune 1% din resursele generale de mobilizare”, a declarat Șoigu.

De asemenea, Șoigu a declarat că Rusia a pierdut în războiul din Ucraina 5.937 de soldați, iar 90% dintre răniți au revenit în serviciul militar. Cât despre pierderile Ucrainei, ministrul rus al Apărării susține că din rândurile armatei ucrainene ar fi murit 61.000 de militari și 49.000 au fost răniți.

Pe 25 martie, Moscova anunța că 1 351 de militari ruși au murit, iar 3.825 au fost răniți în timpul așa-numitei „operațiuni speciale” din Ucraina. Ulterior, pe 7 aprilie, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat, într-un interviu pentru Sky News, că Rusia suferă „pierderi semnificative” în așa-numita „operațiune specială” din Ucraina.

Autoritățile ucrainene au anunțat miercuri dimineața, 21 septembrie, că Rusia ar fi pierdut peste 55 de mii de soldați în războiul din Ucraina. Datele prezentate zilnic de Ucraina nu sunt comentate de Moscova.

În Ucraina, ca și în Rusia, este interzis prin lege dezvăluirea pierderilor în rândul militarilor în timpul ostilităților. În martie, Aleksei Arestovici, consilier al șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, a spus că astfel de date constituie un secret de stat, iar dezvăluirea acestor informații „poate ajuta inamicul să evalueze eficacitatea acțiunilor sale”, potrivit Unian.

Pe 24 februarie 2022, la ora 4:00, președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” de „demilitarizare și denazificare” a Ucrainei. De atunci, sute de sate și orașe din Ucraina au fost distruse de rachetele rușilor, iar sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele pentru a se salva din calea războiului.

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 210.