Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ministrul rus al Apărării: Rusia…

Ministrul rus al Apărării: Rusia va continua „operațiunea specială” în Ucraina

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a spus că Rusia va continua „operațiunea militară specială”, așa cum este numită de Kremlin invazia în Ucraina, „până la atingerea obiectivelor stabilite”.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că armata va continua „operaţiunea militară specială” din Ucraina până la atingerea obiectivelor stabilite. Sarcina principală este de a proteja Rusia de o amenințare militară externă din partea țărilor occidentale care folosesc poporul ucrainean, transmiste RBC.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Rusia încă așteaptă garanții de securitate pe termen lung din partea Occidentului și retragerea „formulei de la București” ca Ucraina și Georgia să devină membre NATO.

De asemenea, șeful departamentului de politică externă a cerut Statelor Unite să elimine armele nucleare din Europa și să distrugă infrastructura asociată acesteia.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky a spus că până acum nu a fost posibil să se obțină rezultatul pe care Kievul vrea să-l vadă în negocierile cu Rusia. El a cerut excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU.