Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Marea Britanie a respins extrădarea…

Marea Britanie a respins extrădarea lui Julian Assange în SUA

Un tribunal din Marea Britanie a respins cererea Statelor Unite ale Americii de a-l extrăda pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, în America, motivând că o astfel de mișcare ar fi „opresivă” din cauza sănătății sale mentale, relatează CNN.

Australianul de 49 de ani a fost acuzat în SUA de spionaj pentru publicarea de documente militare și telegrame diplomatice.

Am decis că extrădarea va fi apăsătoare”, a declarat judecătoarea Vanessa Baraitser în hotărârea sa de luni.

În ciuda faptului că Assange ar avea parte de un „proces echitabil” în caz de extrădare în Statele Unite, judecătorul a considerat că „măsurile administrative speciale” pe care Assange le va avea, cel mai probabil, vor avea un impact negativ asupra sănătății sale mentale.

În hotărârea sa completă, publicată online, judecătoarea a scris: „În aceste condiții dure, sănătatea mintală a domnului Assange s-ar deteriora, provocându-l să se sinucidă(…) Consider că starea mentală a domnului Assange este de așa natură încât ar fi opresiv să-l extrădăm în Statele Unite ale Americii”, a adăugat judecătoarea.

Statele Unite ale Americii au declarat că vor ataca decizia tribunalului britanic.

Potrivit DPA, acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei. SUA îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

Audierile privind extrădarea lui Julian Assange în SUA au început în februarie, dar au fost amânate apoi cu câteva luni din cauza măsurilor de izolare adoptate la nivel naţional pentru a limita răspândirea COVID-19.

În prezent, Assange este încarcerat la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, din sud-estul Londrei. El s-a refugiat în ambasada Ecuadorului la Londra în 2012, când se temea că va fi extrădat spre SUA sau Suedia, unde era acuzat de viol. Julian Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani.