Liderul opoziţiei din Georgia a fost arestat după operațiune specială. Au fost utilizate și gaze lacrimogene

Liderul opoziției din Georgia, Nika Melia, conducătorul partidului „Mișcarea Națională Unită”, a fost reținut în Tbilisi la ora 8:00 dimineață, în urma unei operațiuni speciale. Forțele speciale, care au venit cu scopul de a-l aresta, nu au putut intra în sediul partidului, sute de susținători ai opoziției, aflați înăuntru, le-au îngrădit accesul militarilor. Reprezentanții forțelor speciale au pătruns în clădire prin geamuri, urcând pe scară, iar în clădire au fost utilizate gaze lacrimogene. Astfel, Melia a fost reținut, potrivit Jam News.
Reținerea a durat în jur de o jumătate de oră, iar spațiile din oficiu au fost distruse.
Criza politică din Georgia a început după alegerile parlamentare din 31 octombrie. De atunci, opoziția nu recunoaște rezultatele acelor alegeri, considerându-le falsificate.
Melia este învinuit de tentativă de lovitură de stat. Acuzarea consideră că vinovăția acestuia este dovedită prin faptul că pe 20 iunie 2019, în timpul protestelor împotriva invitației în Parlamentul Georgiei a deputatului Dumei de Stat, Serghei Gavrilov, Melia îndemna protestatarii să între în clădirea parlamentului.
Procuratura i-a cerut instanței de judecată să-l aresteze pe politician, după ce Melia a refuzat să plătească cauțiunea stabilită de judecată în calitate de măsură preventivă.
Parlamentul Georgiei a votat decizia a-i ridica lui Melia imunitatea parlamentară.
În dimineața din 18 februarie, după hotărârea instanței, atunci când Melia trebuia să fie reținut de către organele de drept, prim-ministrul țării, Giorgi Gakharia, a demisionat. Drept motiv acesta a invocat neînțelegerile cu partidul de la guvernare „Visul Georgian” – echipa cerea să fie arestat liderul opoziției, dar Gakharia credea că reținerea lui Melia va agrava criza politică din țară.
După demisia lui Gakharia, Ministerul Afacerilor Interne a emis un comunicat în care menționează că reținerea liderului opoziției se amână până la alegerea unui nou prim-ministru și a Guvernului.
Seara pe 22 februarie, Parlamentul a votat pentru noul prim-ministru, Irakli Garibașvili, fostul ministru al apărării și prim-ministru. Imediat după numirea acestuia în funcție, a fost efectuată operațiunea specială în sediul „Mișcării Național Unite”.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.