Italia închide toate școlile, grădinițele și universitățile din cauza coronavirusului. Decizii radicale în peninsulă
Guvernul italian a decis închiderera tuturor şcolilor şi universităţilor din Peninsulă până pe 15 martie. Parlamentarii italieni susțin că decizia luată este o nouă măsură drastică menită să curme răspândirea noului coronavirus – COVID-19, relatează La Repubblica.
Astfel, potrivit unui decret al Guvernului italian, aprobat joi dimineață, 5 martie, toate orele în toate instituțiile de învățământ au fost suspendate.


În Italia, coronavirusul a ucis până acum 79 de oameni, fiind totuşi depăşită de Iran, care a raportat 92 de morți.
Organizația Mondială a Sănătății a confirmat că, pe plan global, rata mortalității Covid-19 a ajuns la 3,4%, peste estimările inițiale.
Prin comparație, gripa sezonieră ucide, în toată lumea, 0,1% dintre cei infectați.
Italia a raportat cel de al 79-lea deces, iar guvernul ia în calcul închiderea tuturor școlilor pentru 10 zile.
Între timp, Iranul a raportat 92 de cazuri fatale, până acum. Teheranul frapează și prin numărul mare de îmbolnăviri din rândul responsabililor politici. Vicepreședintele țării tocmai a fost testat pozitiv. Numărul total al cazurilor de îmbolnăvire a trecut de 94.000, în peste 80 de țări, iar al deceselor a ajuns la 3.214.
Sursa: La Repubblica, Agerpres, ZdG