Iohannis: „Acum, după această victorie, sunt multe lucruri de făcut…”

Klaus Iohannis a anunțat duminică seară, 24 noiembrie 2019, în discursul de câștigător al alegerilor prezidențiale, că se va implica pentru a crea o nouă majoritate în Parlamentul României, care să fie compusă din partidele democratice, scrie g4media.ro

„Acum, după această victorie, sunt multe lucruri de făcut, sunt multe lucruri de reparat. Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, o majoritate compusă din partidele democratice care vor duce România spre modernizare, spre europenizare, spre România normală. Şi vă promit încă un lucru: voi fi un preşedinte total implicat pentru România. Este o înfrângere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realişti. Am câştigat o luptă importantă, dar războiul încă nu a fost câştigat. Este nevoie să mergem la vot şi la locale, şi la parlamentare. Abia atunci când PSD e trimis în Opoziţie vom putea face ce ne-au cerut azi românii. Abia atunci vom putea să facem România normală, România aşa cum ne-o dorim noi, cu toţii”, a spus Iohannis.