Îngenuncheați în fața Ucrainei. Dezbateri finale dintre Zelenski și Poroșenko.

Pe 19 aprilie, pe stadionul Olimpic din orașul Kiev s-au desfășurat dezbaterile electorale finale dintre cocurenții prezidențiali Volodimir Zelenski și Petro Poroșenko. Candidaților nu le-a reușit un dialog constructiv privind viitorul și perspectivele țării, în schimb, în cadrul dezbaterilor concurenții și-au adresat reciproc acuzații, transmite portalul hromadske.ua.

Potrivit scenariului preliminar, fiecare dintre candidați urma să vorbească de pe scene separate, dar Poroșenko a decis să urce pe scena lui Zelenski, astfel, în cele din urmă dezbaterile au avut loc pe o scenă comună.

Conform regulamentului, după tragerea la sorți, Zelenski a început dezbaterile. Actorul de comedie a recunoscut că în 2014 l-a susținut la alegerile prezidențiale pe Petro Poroșenko, dar consideră că a greșit. În adresa oponentului, acesta a spus că există două tipuri de Poroșenko: într-un fel e în fața camerelor, iar în alt fel e atunci când camerele lipsesc.
„Eu nu sunt un politician, sunt o persoană simplă, care a venit să distrugă sistemul. Eu sunt rezultatul greșelilor și promisiunilor dvs.”, a spus Zelenski în cadrul discursului de deschidere.

La rândul său, actualul președinte al Ucrainei, a declarat că adversarul său a ales un loc foarte ciudat pentru dezbateri și i-a reproșat că s-a ascuns de jurnaliști și de poporul ucrainean timp de trei săptămâni.

„Eu cred că Volodimir Zelenski nu dorește ca țara noastră să fie predată Imperiului Rus, dar Putin asta vrea”, a spus Poroșenko.

În cadrul dezbaterilor, Poroșenko a vorbit despre necesitatea de a opune rezistență față de agresor, de a apăra statul de orice pericol și cel mai important de a aduce pace în țară. Pentru asta nu este nevoie să îngenunchezi în fața lui Putin, i-a reproșat Poroșenko lui Zelesnki.

Răspunzând acestui reproș, Zelesnki a menționat că referințele anterioare la „îngenunchere” au fost scoase din context.

„Sunt gata să îngenunchez, dar nu puneți în genunchi Ucraina. Sunt gata să îngenunchez în fața unei mame a cărei fiu nu s-a întors, în fața unei femei a cărei soț nu s-a întors, în fața unui copil care și-a pierdut tatăl pe front”, a spus candidatul Zelenski și a îngenuncheat pe scenă. Poroșenko a urmat exemplul concurentului, iar aceste acțiuni ale adversarilor au provocat aplauze din partea publicului.

Spre sfârșitul dezbaterilor, fiecare dintre candidați a ținut un discurs de cinci minute. Zelenski a spus că președintele Poroșenko a avut multe realizări în timpul mandatului său, doar că acestea au fost realizări în interesul personal. Actualul președinte al Ucrainei, în final, a declarat că va accepta orice alegere a poporului ucrainean pe 21 aprilie, iar pe 22 aprilie toți trebuie să se unească pentru a aproteja statul.

Mâine, 21 aprilie, în Ucraina va avea loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar pentru postul de șef al statului va lupta Petro Poroșenko și Volodimir Zelenski.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Reporter

    Băi Coliță! Trebuie să te hotărăști odată. Ori îi “Zelenski”, ori “Zelesnki”, da tu ai scăpat de cel puțin două ori “Zelesnki”? Să fii Reporter la ZDG este foarte important și asta cere multă concentrare. Da tu folosești numele de parcă ai scăpa, câte o beșină?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *