Grecia propune un certificat de vaccinare la nivelul UE: Persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească

Grecia a propus marți un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a ușura călătoriile devastate de pandemie. Conform propunerii înaintate de premierul grec, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Grecia se bazează pe turism pentru o cincime din PIB și este hotărâtă să relanseze călătoriile în afara țării înainte de sezonul de vară. Astfel, țara și-a creat deja propriul certificat standardizat care să ateste că un individ a fost vaccinat anti-Covid.
Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a propus extinderea schemei la întreg teritoriul UE. Conform propunerii, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.
„Deşi nu vom face vaccinarea obligatorie sau o precondiţie pentru călătorie, persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească.
Este urgent să adoptăm o înţelegere comună privind modul în care ar trebui să fie structurat un certificat de vaccinare pentru a fi acceptat în toate statele membre”, a scris Mitsotakis în scrisoare.
Dificultatea de ajunge la un acord asupra aşa-numitului „Passenger Locator Form (PLF)”, un formular digital apărut anul trecut pentru a se încerca monitorizarea călătoriilor, a arătat că este mare nevoie de un efort UE la nivel înalt pentru a face lucrurile să avanseze, a spus el.
„Dacă statele UE pot conveni asupra unei formule comune putem avansa această chestiune mai departe în forurile internaţionale, contribuind astfel la restabilirea mobilităţii la scară globală.
Pentru ţări precum Grecia, care sunt dependente de turism, este imperativ ca această chestiune să fie rezolvată înainte de sezonul de vară”, a mai pledat premierul grec.
Grecia a reușit să gestioneze destul de bine primul val al pandemiei, însă creșterea numărului de cazuri din luna octombrie a impus un al doilea lockdown. Până în prezent, în Grecia au fost raportate 145.179 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 5.302 de decese asociate noului coronavirus.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.