Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Explozie la baza militară „Engels”,…

Explozie la baza militară „Engels”, din regiunea rusă Saratov: Trei militari au murit, anunță Ministerul rus al Apărării

Forțele de apărare aeriană din Rusia au doborât o dronă ucraineană lângă aerodromul militar din „Engels”, regiunea Saratov, susține Ministerul rus al Apărării. Trei militari au murit după ce au fost loviți de epava dronei ucrainene doborâte lângă aerodromul aflat la peste 800 de km de linia frontului din Ucraina. Potrivit Ministerului rus al Apărării, nicio aeronavă de la baza Engels nu ar fi fost avariată.

„Pe 26 decembrie, aproximativ la ora 01.35 a Moscovei, o dronă ucraineană a fost doborâtă la altitudine mică, în timp ce se apropia de baza aeriană militară Engels din regiunea Saratov. Ca urmare a căderii dronei, trei militari ruși din staful tehnic de la baza aeriană au fost răniți mortal”, a precizat Ministerul, citat de presa rusă.

Autoritățile ucrainene nu au comentat deocamdată posibila sa implicare în atacul asupra bazei aeriene „Engels”.

Baza aeriană din „Engels”, din apropierea orașului Saratov, situat la sute de kilometri distanță de linia frontului din Ucraina, a fost lovită și pe 5 decembrie. Atunci, Rusia de asemenea anunța că aerodromul a fost atacat cu drone ucrainene.

Potrivit presei ruse, pe 5 decembrie au avut loc două explozii puternice pe aerodromuri diferite din Rusia: la aeroportul militar „Diagilevo” de lângă orașul Reazan și la baza aeriană „Engels” de lângă orașul Saratov. Atunci, trei militari au murit, iar patru au fost răniți.

Baza aeriană „Engels” este una dintre cele mai mari din Rusia, fiind folosită de către bombardierele strategice Tu-160. Are o pistă cu o lungime de 3 500 metri.