Dmitri Medvedev a explicat în ce condiții Rusia ar putea folosi armele nucleare: „Suntem hotărâți să apărăm independența țării noastre” – VIDEO
Dmitri Medvedev, vice-președintele Consiliului rus de Securitate, susține că Rusia ar putea folosi armele nucleare dacă teritoriul său va fi atacat, însă consideră că negocierile sunt cea mai corectă cale. O declarație în acest sens a fost făcută într-un interviu pentru RIA Novosti.
Astfel, potrivit lui Medvedev, Rusia poate folosi arme nucleare dacă:
– teritoriul Rusiei va fi atacat cu arme nucleare
– în cazul oricărei alte utilizări a armelor nucleare împotriva Rusiei sau aliaților săi
– în cazul în care există o încălcare a infrastructurii critice, în urma căreia forțele de descurajare nucleară ruse vor fi paralizate
– în cazul unui act de agresiune împotriva Rusiei sau a aliaților săi, în urma căruia existența țării ar fi amenințată, chiar și fără folosirea armelor nucleare.
„Suntem hotărâți să apărăm suveranitatea, independența țării noastre. Nu vom permite ca cineva să creadă că nu putem răspunde oricăror atacuri asupra țării noastre, asupra independenței noastre. (…) Cred că negocierile sunt cea mai corectă cale, deși acestea nu aduc mereu rezultate bune, dar trebuie să existe discuții”, a spus Dmitri Medvedev, într-un interviu pentru RIA Novosti.