Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Bulgaria închide granițele pentru cetățenii…

Bulgaria închide granițele pentru cetățenii din afara UE începând cu 1 decembrie: R. Moldova, printre țările exceptate de la restricția de călătorie

Bulgaria își închide granițele pentru cetățenii din afara UE, cu excepția unor state care au fost anunțate separat pe o listă. Pe lista țărilor exceptate de la restricția de călătorie este inclusă și R. Moldova.

Măsura intră în vigoare pe 1 decembrie și va dura până pe 31 ianuarie 2021, scrie Sofia Globe.

Potrivit sursei citate, ,inisterul Sănătății de la Sofia a anunțat luni restricții pentru cetățenii care intră în țară începând de marți, 1 decembrie, până pe 31 ianuarie 2021. 

Fac excepție de la restricția de intrare în Bulgaria: cetățenii bulgari, cetățenii statelor UE și ai Spațiului Schengen, cetățenii din Marea Britanie, persoanele care au rezidență permanentă în Bulgaria sau stele UE.

Pe lângă aceștia, mai sunt exceptați de la restricția de intrare în Bulgaria cetățenii care vin din următoarele țări: Australia, Canada, Noua Zeelandă, Japinia, Coreea de Sud, Tailanda, Israel, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Tunisia, Rwanda, Uruguai, Georgia, Ucraina, Belarus, R. Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Albania, Kosovo, Bosnia-Herzegovina și Muntenegru. 

În afară de excepții pe bază de cetățenie, mai sunt excepții pe baza profesională: medici, oameni de știiință, lucrători sociali, muncitori sezonieri în agricultură sau turism, oficiali de stat etc.

Persoanele care fac obiectul acestor excepții pot, de asemenea, să tranziteze Bulgaria.

Dacă vin din țările exceptate, persoanele cu drept de intrare în Bulgaria nu trebuie să prezinte un test PCR negativ. În schimb, dacă vin din țări pe lista celor interzise, persoanele cu drept de a intra în Bulgaria trebuie să prezinte un test PCR făcut cu maximum 72 de ore înainte. 

Sursa: sofiaglobe.com