Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Bilanțul victimelor atacului împotriva sediului Administrației…

Bilanțul victimelor atacului împotriva sediului Administrației regionale din Nikolaev se ridică la 24 de morți

Sursa foto: unian.net

Bilanţul victimelor atacului împotriva sediului Administrației regionale din Nikolaev, în sudul Ucrainei, se ridică la 24 de morţi, a anunţat vineri Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina.

„La 1 aprilie, ora 7:00, bilanţul provizoriu al atacului cu rachetă împotriva clădirii Administrației regionale din Nikolaev este de 24 de morţi. Salvatorii au scos de sub dărâmături 23 de cadavre, iar o persoană a murit la spital”, anunță Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina.

În dimineața zilei de 29 martie, trupele ruse au lovit clădirea Administrației Regionale de Stat Nikolaev. În urma bombardamentelor, secțiunea centrală a clădirii de la etajul 9 până la etajul 1 a fost distrusă.

Președintele Administrației Regionale de Stat, Vitaliy Kim, a spus că majoritatea oamenilor din clădire au reușit ca prin minune să scape.

Occidentul a impus sancțiuni Federației Ruse după ce, la 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat o operațiune militară specială de „demilitarizare și denazificare” a Ucrainei.

De atunci, mai multe orașe au fost distruse de bombardamentele rusești, iar mii de oameni și-au părăsit casele. Vineri, 1 aprilie, este a 37-a zi de război în Ucraina.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 37-a zi de război în Ucraina