BBC: Prima persoană din lume vaccinată anti-COVID a primit a treia doză
Prima persoană din lume care a primit vaccinul Pfizer a primit vineri cea de a treia doză de ser. Margaret Keenan, în vârstă de 91 de ani, din Coventry, și-a făcut a treia doză de vaccin la Spitalul Universitar în același loc în care a fost vaccinată pentru prima dată, scrie BBC.
Margaret Keenan a primit prima doză din serul Pfizer/BioNTech pe 8 decembrie 2020, iar vineri a fost vaccinată cu doza a treia a serului la Spitalul Universitar din Coventry, aceeași unitate medicală unde a fost imunizată și la finalul anului trecut.
În același timp cu ea a fost vaccinată cu doza suplimentară și asistenta Matron May Parsons, cea care i-a administrat prima doză lui Margaret Keenan în decembrie.
Marea Britanie a dat startul vaccinării cu doza a treia pentru persoanele cu vârste de peste 50 de ani, persoanele cu comorbidități, dar și pentru angajații din domeniul medical și centrele de îngrijire.
Keenan a declarat acum că este fericită că a primit doza suplimentară de vaccin și că se simte liberă. Britanica a avut de transmis și un mesaj celor cărora le este teamă să facă vaccinul:
„Pentru cele câteva secunde cât durează, să meargă și să se vaccineze. Asta îi salvează pe ei și salvează viețile familiilor lor. Când ai făcut asta, te simți o persoană diferită pentru că simți că te va ajuta și îi va ajuta pe ceilalți”.