Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Alegeri legislative în Rusia: Acuzații…

Alegeri legislative în Rusia: Acuzații de fraudă, atacuri informatice „din străinătate” și interdicție de vot pentru reprezentanţi ai opoziţiei

A treia zi a alegerilor parlamentare a început duminică, 19 septembrie, în Federația Rusă. În cele două zile de scrutin, acesta a fost umbrit de alegații de fraudă, fiind înregistrate mii de încălcări procedurale și cazuri de sosiri în masă ale votanților, iar mulți reprezentanţi ai opoziţiei au interdicţie de vot. Totodată, sâmbătă, 18 septembrie, Comisia electorală rusă a denunţat atacuri informatice „din străinătate” împotriva resurselor sale, transmite Agerpres.ro.

Tot sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău și-a exprimat regretul în legătură cu decizia autoritățile ruse de a deschide 27 de secții de vot în localitățile din regiunea transnistreană a R. Moldova, ignorând astfel cerințele autorităților de la Chișinău.

După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componenţă a Dumei de Stat, de 450 de locuri, pentru următorii cinci ani, precum şi mai multe noi administraţii regionale şi municipale.

Totuşi, votul a fost deja umbrit de alegaţii de fraudă extinsă.

În prima zi de vot de vineri, 16 septembrie, observatorii independenţi de la organizaţia Golos au înregistrat circa 2.000 de încălcări procedurale – cele mai multe implicând fotografii şi înregistrări video, de obicei o dovadă că votul a fost cumpărat.

Potrivit Golos au fost multe cazuri de sosiri în masă ale unor oameni în uniformă pentru a vota, ceea ce sugerează că guvernul îi mobilizează pe toţi angajaţii statului pentru a asigura victoria partidului de guvernământ Rusia unită.

De asemenea, au existat sesizări că unele persoane au votat de mai multe ori, precum şi zeci de incidente de vot ilegal.

„A fost o zi teribilă. Unsuroasă şi murdară”, a postat pe Twitter politiciana din Sankt Petersburg, Irina Fatianova.

Comisia electorală centrală a refuzat să înregistreze aceste plângeri şi pur şi simplu le-a ignorat, potrivit Golos.

Pe de altă parte, şefa Comisiei electorale centrale, Ella Pamfilova, a elogiat vineri modul de organizare a votului.

Partidul Rusia unită încearcă să-şi conserve majoritatea absolută în Duma de Stat. Formaţiunea este susţinută de preşedintele Vladimir Putin, pentru care alegerile sunt un test important privind pulsul naţiunii.

Plângerile opoziției

Mulţi reprezentanţi ai opoziţiei au interdicţie de vot, inclusiv susţinătorii criticului Kremlinului Aleksei Navalnîi, care a făcut apel la un vot împotriva Rusiei unite din colonia penitenciară în care este încarcerat.

Echipa lui Navalnîi s-a plâns că aplicaţia de mesagerie a Telegram a blocat reclamele electorale ale opoziţiei pentru prima oară sâmbătă.

Fondatorul Telegram Pavel Durov a explicat că boţii au fost blocaţi, întrucât nu mai este permisă campania electorală în ziua alegerilor. El a precizat că şi Apple şi Google au înlăturat din magazinele lor aplicaţia Smart Voting creată de echipa lui Navalnîi vineri.

Totuşi, activiştii opoziţiei au acuzat atât companiile americane, cât şi pe Durov, de cenzură politică.

Atacuri informatice „din străinătate

Sâmbătă, în a doua zi a votului pentru alegerile legislative, Comisia electorală rusă a denunţat atacuri informatice „din străinătate” împotriva resurselor sale, pentru care autorităţile au pus sub presiune giganţii internetului.

Autorităţile electorale au afirmat că au fost supuse unui număr de „trei atacuri” organizate „din ţări străine”. Potrivit unui responsabil al Comisiei electorale, Aleksandr Sokolciuk, două atacuri au vizat resursele site-ului comisiei, iar un al treilea a fost de tipul „blocare a accesului”.

„Atacul a fost destul de puternic”, a afirmat Sokolciuk, citat de agenţiile de presă ruse, adăugând că alte atacuri sunt „în pregătire” pentru duminică, ziua principală a votului, care se desfăşoară parţial şi online. Responsabilul rus nu a precizat care sunt statele acuzate de atac.

Pe de altă parte, opoziţia rusă a acuzat giganţii Google şi Apple de „cenzură” pentru că au cedat presiunii guvernului, retrăgând o aplicaţie electorală mobilă anti-Kremlin creată de mişcarea lui Navalnîi.

Aproape niciun candidat care se opune politicii preşedintelui Vladimir Putin nu a fost autorizat să se prezinte la aceste alegeri legislative, care ar urma să fie câştigate de partidul la putere Rusia Unită, totuşi foarte impopular.

MAEIE: Partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova

Sâmbătă, autoritățile de la Chișinău și-au exprimat regretul în legătură cu decizia autorităților ruse de a deschide 27 de secții de votare în regiunea transnistreană din R. Moldova, ignorând astfel cerințele de la Chișinău.

Într-un comunicat de presă emis de MAEIE se arată că „în pofida poziției expuse în mod consecvent de către autoritățile moldovenești, partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și cadrului juridic bilateral”.