Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Alegeri în Turcia, al doilea…

Alegeri în Turcia, al doilea tur de scrutin prezidențial. Erdogan, marele favorit după primul tur

Alegeri în Turcia. Cetățenii turci sunt chemaţi duminică la urne pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, care ar putea duce la prelungirea domniei preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de două decenii, scrie Reuters.

Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, s-a clasat pe primul loc în primul tur de scrutin, cu 49,51% din voturi, un scor mai mare decât se aştepta, dar insuficient pentru a câştiga în primul tur, aşa cum s-a întâmplat la precedentele două alegeri prezidenţiale.

Adversarul său, candidatul susţinut de şase partide de opoziţie, Kemal Kiliçdaroglu, 74 de ani, a obţinut 44,88% din voturi în primul tur.

Recep Tayyip Erdogan a primit, totuşi, între cele două tururi, sprijinul celui de-al treilea om în alegerile prezidenţiale, naţionalistul Sinan Ogan.

Aceste alegeri vor determina nu numai cine va conduce Turcia, membră a NATO, ci şi direcţia politică şi economică a acestei puteri regionale de 85 de milioane de locuitori, în special în relaţiile sale cu Rusia, Orientul Mijlociu şi Occidentul.

Observatorii internaționali atrag atenția că Ankara nu asigură condițiile obligatorii pentru alegeri cu adevărat democratice. Regimul Erdogan controlează 90% din presă și a reprimat, sistematic, orice opoziție.

Un sondaj de opinie realizat la 20 şi 21 mai îl dădea câştigător pe Recep Tayyip Erdogan cu 52,7% din voturi, faţă de 47,3% pentru Kemal Kiliçdaroglu.

Votul alegătorilor kurzi, care reprezintă aproximativ o cincime din populaţie, rămâne incert.

Partidul Democrat al Poporului (HDP), pro-kurd, i-a acordat sprijinul lui Kemal Kiliçdaroglu în primul tur, dar după ce candidatul opoziţiei a trecut la dreapta pentru a-şi asigura voturi naţionaliste în turul doi, HDP nu l-a numit în mod explicit şi, în schimb, a făcut apel la alegători să îl respingă.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 08:00 şi se vor închide la ora 17:00 (și ora R. Moldova).