Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Acțiune de amploare în Wuhan.…

Acțiune de amploare în Wuhan. Peste 6 milioane de teste efectuate în rândul populației în doar 9 zile

Oraşul Wuhan din centrul Chinei a realizat 6.574.093 de teste de detecţie a acidului nucleic viral pentru a depista noile cazuri de COVID-19 în perioada 14-23 mai, potrivit autorităţii locale, informează Xinhua, citat se Agerpres.

Conform Comisiei de Sănătate Municipală din Wuhan, doar sâmbătă au fost realizate 1.146.156 de teste, de aproape 15 ori mai multe decât pe 14 mai, dată la care Wuhan a demarat o campanie amplă de testare la nivelul oraşului.

Scopul campaniei este acela de a înţelege mai bine numărul cazurilor asimptomatice – persoane care nu manifestă simptome vizibile, dar cu toate acestea sunt purtătoare ale virusului, transmite Agerpres.

Cel mai mare număr de teste realizat într-o singură zi a fost pe 22 mai, când în acest oraş de circa 10 milioane de locuitori au fost realizate 1.470.950 de teste de detecţie a acidului nucleic viral.

Decizia de a extinde testele pentru a include şi persoanele care nu au mai fost testate înainte a fost făcută în contextul în care Wuhan a continuat să raporteze infecţii asimptomatice. Această situaţie a provocat îngrijorare în rândul publicului, după ce Wuhan a redeschis fabricile, afacerile şi şcolile.

Înainte de această campanie, în oraş au fost efectuate peste 3 milioane de teste de detecţie a acidului nucleic viral.

Potrivit aceleiaşi comisii din domeniul sănătăţii, testele se fac pe bază de voluntariat şi sunt gratuite. Prioritate în testare vor avea zonele rezidenţiale care au raportat anterior infecţii, precum şi persoanele care locuiesc în clădiri vechi şi dens populate. Testarea nu este recomandată în cazul copiilor cu vârste mai mici de şase ani.

Campania de testare a fost întâmpinată cu mult entuziasm din partea rezidenţilor. Locuitorii Wuhan, echipaţi cu măşti de protecţie şi respectând distanţarea socială, au format cozi lungi la unităţile de testare improvizate desfăşurate în cartiere şi în spaţiile publice din oraş, potrivit reporterilor Xinhua.

Sursa: Agerpres.ro