Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   A fost publicată stenograma unei…

A fost publicată stenograma unei convorbiri dintre Clinton și Elțin, despre candidatura lui Putin la alegerile prezidențiale din 2000

Material de pe Hromadske
Biblioteca „Bill Clinton” a publicat un set de documente cu privire la relațiile ruso-americane din anii 1990. Printre acestea se numără și stenograma unei convorbiri dintre președintele de atunci al Federației Ruse, Boris Elțin, și președintele SUA, Bill Clinton, despre candidatura lui Vladimir Putin la funcția de noul președinte al Federației Ruse.

Conform documentelor publicate, pe 8 septembrie 1999, Elțîn i-a comunicat lui Clinton prin telefon că l-a ales succesor pe Vladimir Putin. În timpul convorbirii, Elțîn a declarat că „a avut nevoie de mai mult timp pentru a reflecta cine ar putea deveni președinte al Rusiei în 2000”.

Elțin a declarat, că l-a „ales” pe Putin după ce i-a studiat biografia, interesele, anturajul: „Mi-am dat seama că este un om ferm, bine versat în sfera lui de activitate. În același timp este serios și puternic, foarte sociabil și poate stabili cu ușurință relații bune și contacte cu partenerii săi. Sunt sigur că o sa-l apreciați ca pe un partener foarte calificat. Sunt profund convins că în 2000 candidatura lui va beneficia de suport. Desfășurăm o activitate corespunzătoare”.

În timpul unei întâlniri personale, avute pe 19 noiembrie a aceluiași an, Clinton l-a întrebat pe Elțîn cine va câștiga alegerile prezidențiale din Federația Rusă, la care acesta a răspuns tranșant: „Putin, desigur. El va fi succesorul meu. El este un democrat și cunoaște Vestul”.

Președintele rus a mai adăugat că Putin este „dur, are coloană vertebrală” și „va continua linia lui Elțîn, orientată spre democrație și extinderea contactelor Rusiei”. Clinton a susținut alegerea lui Boris Elțîn, dând de înțeles că deja „a avut contacte bune cu domnul Putin” în timpul Summit-ului de Cooperare Economică Asia-Pacific de la Auckland.

În aceste stenograme se conține și o mențiune despre Cecenia (a Doua Campanie Cecenă din august 1999, care a amplificat popularitatea noului prim-ministru Putin). În document se vorbește și despre comuniști, în care nu poți avea încredere, deoarece „vor dori să acapareze Crimeea”.

În stenogramă se conține și o informație despre împrumutul pe care Boris Elțîn l-a cerut în 1999 de la americani pentru finanțarea campaniei sale electorale. Suma solicitată pentru alegerile din Rusia se cifra la 2,5 miliarde de dolari. „Te rog să mă înțelegi corect. Bill, pentru campania mea electorală am urgentă nevoie de un împrumut pentru Rusia în valoare de 2,5 miliarde de dolari”, cerea în mod direct președintele Elțîn.