Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   „Sunt vremuri întunecate”. Cum îi…

„Sunt vremuri întunecate”. Cum îi afectează pe cetățenii moldoveni din Rusia sancțiunile internaționale impuse țării pentru invadarea Ucrainei

La începutul lunii martie, Rusia a devenit țara supusă celor mai multe sancțiuni. Comunitatea internațională a adoptat un șir de măsuri după invadarea Ucrainei și a declarat că vor mai urma altele, dacă Rusia nu încetează agresiunea militară.

În timp ce Kievul și Moscova duc negocieri, efectele sancțiunilor încep să fie resimțite de populația Rusiei. Reporterul „Ziarului de Gardă” a discutat cu moldovenii care trăiesc și muncesc în F. Rusă despre modul în care îi afectează efectele sancțiunilor internaționale și dacă le-au schimbat planurile de viitor.

„Transferasem o parte din bani acasă. Simțeam…”

Lilia și-a crescut cei cinci copii de la distanță. Profesoară de profesie, a plecat la muncă în Rusia la începutul anilor 2000. A fost menajeră pentru mai multe familii, iar atunci când a hotărât că nu mai poate rămâne acolo, în primele zile ale lunii martie, și-a anunțat clienții despre faptul că se întoarce la Chișinău.

Luni, pe 28 februarie, eram în metrou, citeam știrile și am văzut că vor fi oprite transferurile internaționale și nu voi mai putea folosi cardul bancar de la Sberbank. Am ieșit repede din metrou să scot banii de pe cont. Anterior transferasem o parte din bani acasă. Simțeam. Mi-am lăsat doar de chirie”, povestește Lilia. În spatele ei, la bancomat, s-au format rânduri.

A observat că prețurile la alimente cresc. Și-ar fi făcut rezerve, dar plănuia deja să se întoarcă acasă. Lilia afirmă că a văzut puțini oameni cumpărând mai multe produse alimentare, pentru că majoritatea nu văzuseră „știrile adevărate”. „I-am spus unei prietene: Lasă totul și du-te mai repede să-ți iei produse, dar ea m-a întrebat de ce. I-am spus că degrabă nu vor mai fi, vor fi rafturile goale, dar ea a spus că nu a văzut asta la TV, fiind relaxată”.

Totuși, unele magazine aveau reduceri de peste 50%. Este vorba de companiile străine care urmau să se închidă în scurt timp și să plece din Rusia. Telefoanele și electrocasnicele au dispărut primele. „Nici rușii nu știu ce timpuri îi așteaptă”, spune femeia.

Fiecare zi aducea schimbări, iar Lilia era conștientă că situația scapă de sub control. Unii membrii ai familiilor unde era menajeră au rămas fără serviciu, nu mai accepta să-i fie transferată pe card remunerația pentru muncă, se temea că banii vor fi blocați și nu-i va mai putea scoate.

De când au început războiul și sancțiunile, a vrut să afle ce urmăreau tinerii care stăteau „cu nasul în ecrane”. „Unii ascultau declarațiile lui Biden cu căștile în urechi, iar alții erau pe Telegram. În centrul Moscovei ieșirile din metrou care dădeau spre Piața Roșie erau blocate, aveau inscripții că sunt în reparație. Trebuia să mergi spre altă direcție, ca să nu ieși unde erau proteste”, susține Lilia.

Dacă ar fi fost întrebată cu câteva luni în urmă când urmează să revină în R.Moldova, Lilia nu ar fi avut un răspuns. Avea de muncă și era de mulți ani acolo. Acum spune că a plecat „pe ultima sută de metri”. „Am înțeles că totul este în decădere. S-ar putea ca cetățenilor ruși să li se ofere bonuri de masă, de exemplu, dar eu sunt străină, cine o să mă ajute dacă nu voi mai avea salariu? Nu mă va întreține statul”, subliniază Lilia.

„Acesta nu este al Doilea Război Mondial, nu vor fi sărbătorite datele, ne va fi rușine”

Ion este stabilit la Moscova de mai mulți ani. De origine din orașul Bălți, bărbatul de 32 de ani muncește în sectorul transporturilor. Potrivit lui, invadarea Ucrainei de către Rusia a luat prin surprindere întreaga lume, dar nu a fost ceva neașteptat pentru cetățenii ruși. „Aici se vorbea de mult timp, toți erau moral pregătiți”. Totuși, spune el, oamenii se așteptau ca problema să fie rezolvată pe plan politic. „E păcat că nu au găsit limbă comună pe cale diplomatică. Îmi dau seama că a ajunge la compromisuri cu Federația Rusă e destul de greu”, mai adaugă el. 

Rusia se confruntă cu sancțiuni internaționale încă din anii 2000. În ultima perioadă, numărul lor s-a dublat, dar populația le-ar trata cu înțelegere, consideră Ion. „Cel mai mult au de suferit persoanele care au avut banii strânși în dolari sau în euro sau au afaceri în Europa. Oamenii de rând, care au trăit mereu dintr-un salariu de 50-100 de mii de ruble, nu sunt tare afectați”.

Ion trece concis în revistă efectele sancțiunilor: „E complicat să achiți cu PayPal sau cu cardul, dar băncile lucrează. E imposibil să cumperi valută. Mai multe magazine străine s-au închis sau și-au suspendat temporar activitatea. Au crescut prețurile la alimente, pentru că motorina este mai scumpă, ceea ce face transportul mai scump, este un efect de bulgăre de zăpadă”. Totuși, susține că nu este îngrijorat și că, în Rusia, nu este atât de multă panică pe cât se arată la posturile de televiziune din alte țări. „Într-adevăr, nimeni nu este bucuros de ceea ce se întâmplă. Acesta nu este al Doilea Război Mondial, nu vor fi sărbătorite datele, ne va fi rușine. Unde este război, acolo nu cresc flori”, conchide bărbatul. 

„Prețurile cresc, rubla cade. Toți sunt nervoși”

Sancțiunile nu au adus nimic bun pentru companiile locale din F.Rusă, prețul acțiunile lor a scăzut mult, potrivit lui Mihai (prenume schimbat, n.r.), un tânăr de 25 de ani. A emigrat împreună cu familia cu 12 ani în urmă, iar acum este în ultimul an de masterat. Mihai este inginer geodezist și spune că sancțiunile au avut un efect puternic asupra muncii sale. „Materialele pentru construcții s-au scumpit, oamenii nu au bani să construiască case, să facă drumuri”. Nici prietenilor săi care activează în domeniul IT nu le este mai ușor. Companiile se mută în alte țări.

Înainte primeam 1200 de dolari, acum valoarea salariului este de 500 de dolari”, face Mihai un calcul aproximativ, pentru că băncile nu mai lucrează cu valută. Sunt rânduri la bancomate, pentru că oamenii scot banii, chiar și în ruble, de teamă că băncile vor falimenta. El spune că tot ce cumpăra înainte este și acum în magazine, nu lipsesc produse, dar sunt mai scumpe: „Nici nu reușești să te dezmeticești, să înțelegi cu cât s-au majorat prețurile”. 

Mihai aștepta să absolve și să i se mărească salariul. Asta i-ar oferi posibilitatea să călătorească. „Din copilărie consideram posibilitatea de a călători un lucru important, punctul în care m-aș simți împlinit. Până la război, salariul era suficient ca să vizitez alte locuri de trei-patru ori pe an, dar acum nu mai pot face asta. Rubla nu mai trebuie nimănui, iar cu 3-4 sute de dolari pe care aș putea să-i adun este greu să călătorești undeva. Toate planurile s-au dus pe apa sâmbetei, toate lucrurile pe care le vrea un om tânăr și capabil…”, remarcă Mihai.

În ultima perioadă, se întreabă dacă se află în locul potrivit, cum va arăta viitorul său în Rusia. El consideră că tinerii mereu voiau să plece, doar că „cetățenii Federației Ruse nu au unde pleca”.

Și-ar fi dorit să poată susține poporul ucrainean, ale cărui orașe sunt lovite de rachetele rusești, dar susține că nu are voie să doneze, nici măcar la Crucea Roșie. Mihai spune că nu se simte în siguranță. „Înțeleg că, dacă nu vor fi destui soldați în armata trimisă pentru a invada Ucraina, vor mobiliza tineri ca mine și prietenii mei. Nu aș vrea asta, mama mea s-a născut în Ucraina, apoi s-a mutat în R.Moldova, a învățat limba română și și-a continuat viața acolo. Și bunicul din partea tatălui meu este din Ucraina. Nu am ce căuta la „operațiunea” din Ucraina, ce să caut eu acolo? Să ucid oamenii care-și apără casa? Nu ei au venit pe teritoriul meu…”, adaugă tânărul.

O furtună de consecințe

Veronica (prenume schimbat, n.r.) are 24 de ani, este din Ungheni, iar de șapte ani trăiește în Rusia. Ea consideră că toate problemele cu care se confruntă cetățenii Federației Ruse sunt ridicole în comparație cu situația din Ucraina, acolo unde suferă oameni nevinovați.

Tânăra predă economie la o universitate din Moscova și spune că este pentru prima dată când economia rusă se confruntă cu o asemenea „furtună de consecințe”. Potrivit ei, persoanele care și-au construit afaceri în care au investit toate resursele ar fi rămas fără nimic. Faptul că nu mai poate fi plasată publicitate pe Instagram, Google și YouTube deja creează dificultăți pentru întreprinderile mici. „Zeci de mii de oameni au rămas fără veniturile obișnuite. Cei care și-au făcut planuri și strategii de dezvoltare pentru următorii trei-cinci ani o iau de la început. Salariile au rămas aceleași, dar prețurile aproape s-au dublat”.

Veronica spune că nu vrea să acționeze sub influența emoțiilor puternice și a confuziei, dar își dorește să călătorească în continuare și să comunice cu rudele și prietenii din străinătate. Dacă interdicțiile pentru aeronavele rusești și accesul restricționat la internet vor rămâne în vigoare o perioadă mai îndelungată, „vor trebui luate alte decizii”. „Acestea sunt vremuri întunecate pentru mulți dintre noi…”, conchide ea.

La începutul lunii mai 2021, în Rusia erau 132 875 de cetățeni ai R.Moldova, cu aproape 140 000 mai puțin față de aceeași perioadă a anului 2020, relevă un studiu realizat de economiștii de la Institutul „Gaidar” din Rusia în colaborare cu cei de la RANEPA.

Oxana Roșca, Școala de Jurnalism, stagiară ZdG