Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Statul, în căutarea unui nou…

Statul, în căutarea unui nou partener privat pentru „reanimarea” sistemului de monitorizare video a traficului rutier

Guvernul a aprobat astăzi, 11 februarie, proiectul referitor la aprobarea obiectivelor, condițiilor parteneriatului public-privat privind crearea Sistemului automatizat de supraveghere a siguranței publice și rutiere (SASSPR) în Republica Moldova, a cerințelor generale privind selectarea partenerului privat. Se întâmplă după ce acum doi ani un astfel de parteneriat a fost suspendat, după ce Curtea de Conturi a depistat numeroase nereguli și abateri în administrarea Sistemului.

Implementarea proiectului de Parteneriat Public-Privat (PPP) prezumă transmiterea către un investitor privat a drepturilor și obligațiilor aferente implementării și operării tehnice a Sistemului Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere în Republica Moldova, care va efectua investiții din surse proprii în termen de cel mult 6 ani din data semnării contractului PPP.

Potrivit autorilor proiectului fezabilitatea parteneriatului este relevată prin Studiul de fezabilitate, care pornind de la volumul total al investițiilor de circa 21 milioane euro, care urmează a fi atrase pentru implementarea parteneriatului, indică că perioada optimă de recuperabilitate a investiției este de 25 ani. La finalizarea contractului,bunul public ar urma să fie transferat cu titlu gratuit partenerului public în bună stare şi liber de orice sarcină sau obligație.

Pe durata implementării proiectului sistemele de supraveghere video existente vor fi transmise în gestiunea partenerului privat, care după efectuarea unei analize cu privire la posibilitatea, necesitatea și oportunitatea utilizării componentelor sistemului existent, luându-se în considerare uzura tehnologică, va stabili condițiile de integrare a acestora în sistemul nou.

Proiectul de hotărâre stabilește că recuperarea investiției partenerului privat se va efectua din contul acumulărilor obținute în rezultatul amenzilor aplicate urmare încălcărilor înregistrate de Sistemul Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere, care se vor contabiliza separat de încasările acumulate din amenzile aplicate în mod tradițional de Inspectoratul General al Poliției, precum și echivalentul ce-i revine partenerului privat din suma totală a acumulărilor.

Camerele de supraveghere a traficului, un proiect ucis de interese 

Sistemul de monitorizare video a traficului rutier, implementat în 2014 în raioanele R. Moldova, este astăzi nefuncțional, fiind pus pe brânci de o gașcă de afaceriști, conectată la lumea politică, dar și de impotența statului, care, din cauza intereselor, nu a putut valorifica oportunitatea de a avea siguranță în trafic și încasări la buget. ZdG a analizat sute de documente, inclusiv mesaje private ale persoanelor implicate în proiect și a prezentat detalii din culisele business-ului cu camere video de pe traseele naționale, ruinat de interese, negocieri politice, lobby, dosare penale dubioase și identități false. În vârful afacerii s-au aflat un afacerist cu dublă identitate, deputatul și secretarul general al PLDM, Victor Roșca, dar și mai mulți intermediari, unii dintre care s-au aflat în funcții publice.

Raportul Curții de Conturi: „administrare defectuoasă generatoare de cheltuieli ineficiente””

Curtea de Conturi  constatat într-un raport de audit privind gestionarea și implementarea sistemul în perioada 2014-2015, constatând că: „managementul Sistemului Automatizat de Supraveghere a Circulației Rutiere „Controlul traficului” era afectat de multiple nereguli și abateri de la prevederile cadrului normativ, la origine fiind lipsa unei viziuni clare cu privire la modul de implementare a Sistemului și de respectare a intereselor legitime ale cetățenilor, atât la posesorul (MAI), cât și la deținătorul (STI al MAI) acestuia, precum și o administrare defectuoasă generatoare de cheltuieli ineficiente”. Pe parcursul auditului, au fost remise organelor de drept 5 subiecte în care auditul a constatat riscul de prejudiciere a bugetului în baza cărora au fost deschise cauze penale.