Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   R. Moldova și Ucraina aderă…

R. Moldova și Ucraina aderă la coridorul vertical de transport al gazelor naturale

Imagine simbol

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, va participa pe 19 ianuarie la lucrările Ședinței Ministeriale privind Conectivitatea Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), în cadrul căreia R. Moldova și Ucraina vor adera la coridorul vertical de transport a gazelor naturale, din care fac parte în prezent Grecia, Bulgaria, România și Ungaria, conform unui comunicat de presă emis de Minister.

Odată cu aderarea Moldovei și Ucrainei, coridorul vertical va urma traseul gazoductului transbalcanic, care merge din Ucraina până Grecia, în sens revers. Coridorul vertical de gaze a fost anunțat pentru prima dată în 2016 de către operatorii rețelelor de gaze din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Conceptul de coridor vertical nu este un proiect tradițional de conductă unică, ci un sistem care conectează rețelele naționale de gaze existente și alte infrastructuri de gaze pentru a asigura tranzitul gazelor și pentru a contribui astfel la securitatea energetică, notează Ministerul Energiei de la Chișinău.

De asemenea, ședința din cadrul Grupului de Înalt Nivel CESEC are drept scop examinarea și planificarea viitorului cooperării în domeniul energiei, „cu accent pe interconexiuni și stocare pentru un sistem electric mai verde, mai inteligent și mai eficient în Europa de Sud-Est”. În cadrul evenimentului, de asemenea, se vor aborda subiecte precum realizările recente în cooperarea electrică CESEC, planificarea rețelelor viitoare și cooperarea în domeniul energiei regenerabile, planificarea infrastructurii de hidrogen și combustibili regenerabili, precum și prioritățile viitoare în cooperarea gazelor naturale din cadrul CESEC și rolul gazelor naturale în atingerea obiectivelor REPower EU.

Evenimentul va fi prezidat de către directoarea generală DG ENERGY (Direcția Generală Energie) din cadrul Comisiei Europene, Ditte Juul Jørgensen, iar printre participanți se numără și comisara pentru Energie a Comisiei Europene, Kadri Simson, și directorul Secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkowski.