Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Kaufland planifică să deschidă un…

Kaufland planifică să deschidă un magazin la Comrat

Retailerul german „Kaufland” intenționează să deschidă circa 15 de magazine în R. Moldova, unul dintre care ar putea fi localizat la Comrat. Anunțul a fost făcut de către Administratorul Kaufland în R. Moldova, Gabriel Vinte, în cadrul Forumului „InvestGagauzia”, informează Gagauzinfo.

Vinte a declarat că  în scurt timp va avea loc deschiderea primelor trei magazine la Chișinău. Totodată, acesta a subliniat faptul  că magazinele vor fi deschise și în regiuni. Salariul mediu în magazinele din rețeaua „Kaufland”, potrivit lui Gabriel Vinte, va fi de 7500 de lei.

„Nu vrem să dezvoltăm doar magazinele de la Chișinău. Planificăm să ne extindem în afara Capitalei, posibil și la Comrat”, a adăugat Vinte în cuvântarea sa la forumul InvestGagauzia.

Al treilea forum internațional de investiții InvestGagauzia a avut loc la Comrat sâmbătă, 4 noiembrie și a întrunit circa 400 de participanţi din mai multe ţări.  Evenimentul include activităţi menite să demonstreze posibilităţile şi atractivitatea autonomiei pentru potenţiali investitori.

Foto: romanialibera.ro