Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Hotelul „Cosmos”, de la Șor…

Hotelul „Cosmos”, de la Șor – la o companie de construcții implicată în concesionarea autogărilor

Hotelul „Cosmos” a fost înregistrat, oficial, pe numele companiei de construcții „Exfactor-Grup”, companie care deține 85% din firma care recent a concesionat autogările și stațiile auto pentru 25 de ani. Schimbările la Cadastru au fost operate în septembrie 2018, însă directorul companiei „Exfactor-Grup”, Vladimir Tonu, susține că hotelul din Piața Constantin Negruzzi îi aparține, de facto, de trei ani. 

Impunătorul hotel, construit în perioada sovietică, are peste 18 mii de metri pătrați și 400 de camere de cazare. După căderea Uniunii Sovietice, hotelul „Cosmos” a fost înregistrat ca proprietate a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor. În 2007, Sindicatele l-au înstrăinat la un preț de câteva ori mai mici decât cel de piață, fără a organiza vreo licitație. După ce a trecut, pe rând, prin portofoliul firmelor „Delmos-Grup” și „Infoton-Com”, care făceau parte din grupul de companii controlate, prin intermediari, de Ilan Șor, pe 12 septembrie 2018, hotelul de 22 de etaje, dar și terenul aferent de 0,62 hectare, a fost înregistrat pe numele companiei de construcții „Exfactor-Grup”.

Vladimir Tonu, fondatorul și directorul „Exfactor-Grup”, afirmă că hotelul „Cosmos” este proprietatea sa de trei ani, doar că, din cauza unui litigiu pe care „Infoton-Com” îl avea cu o bancă, bunul imobil nu putea fi înregistrat la Cadastru pe numele companiei sale. „Acum vrem să-i facem un proiect, vrem să venim cu un concept de renovare. Zona aceea, dacă ne uităm, în afară de hotel, totul s-a renovat”, ne-a declarat Tonu.

„Exfactor-Grup” este una dintre cele mai active companii de construcţii de pe piaţa imobiliară din R. Moldova. Conform datelor de pe site-ul companiei, „Exfactor-Grup” derulează în prezent nouă proiecte de construcţie a complexelor locative în Chişinău.

Pe lângă construcţia blocurilor rezidenţiale, ZdG a scris anterior că „Exfactor-Grup” este compania care ridică un hotel cu 12 niveluri în curtea fostului conac urban „Râşcanu-Derojinschi” din centrul Chişinăului.

Firma condusă de Tonu a efectuat şi lucrările de construcţie şi modernizare la Aeroportul Internaţional Chişinău, controlat de Ilan Şor prin intermediul companiei „Avia Invest”. „Exfactor-Grup” a fost cea care a construit parcarea multietajată, dar şi cea de-a doua pistă a aeroportului.

Pe 8 noiembrie 2018, firma condusă de Vladimir Tonu a achiziţionat și două terenuri cu o suprafaţă totală de 10,4 ha, amplasate pe str. T. Vladimirescu din Chişinău, în imediata apropiere a Autogării de Nord. (detalii AICI și AICI)

Terenurile au fost cumpărate de la firma „Real Concept Imobil”, o companie cu fondatori în offshore care, imediat după înregistrare, în iulie 2018, a achiziţionat terenul de 10,4 ha, clădirea Global Business Center (GBC) de pe bd D. Cantemir, dar şi o vilă urbană cu statut de monument istoric din apropierea Parlamentului R. Moldova, de la compania „Finpar Invest”, afiliată liderului PDM, Vladimir Plahotniui.

Pe 17 decembrie 2018, în urma unui concurs public cu un singur participant, Agenția Proprietății Publice a semnat un contract de parteneriat public-privat prin care toate gările și stațiile auto din R. Moldova au fost date în concesiune unui agent economic privat – „Gările Auto Moderne”, al cărei fondator principal, cu o cotă de 85%, este „Exfactor-Grup”, proprietara hotelului „Cosmos”.

Citiți și: VIDEO/ Contract secret pentru concesionarea Gărilor şi Staţiilor Auto