Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Guvernul intenționează să ia un…

Guvernul intenționează să ia un împrumut în valoare de 70 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Republica Moldova va negocia cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) un Acord de împrumut, în valoare de 70 de milioane de Euro. Banii ar urma să fie utilizați pentru realizarea proiectului „Răspuns de Urgență la „COVID-19” şi Suport pentru Întreprinderile micro, mici și mijlocii”.

Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova și-a dat, astăzi, 27 mai, avizul consultativ pentru hotărârea privind inițierea negocierilor asupra Acordului de împrumut, aceasta urmând să fie adoptată în plenul Legislativului.

Din partea R. Moldova împrumutul va fi negociat de către o delegație guvernamentală condusă de Serghei Pușcuța, viceprim-ministru, ministru al Finanțelor.

Proiectul „Răspuns de Urgență la „COVID-19” şi Suport pentru Întreprinderile micro, mici și mijlocii” are două componente. Componenta „Sănătate”, în valoare de 40 de milioane de Euro, este destinată procurării echipamentelor medicale și materialelor consumabile, reabilitării și transformării unităților medicale, mobilizării de expertiză suplimentară întru asigurarea măsurilor de răspuns de urgență la ”COVID-19”.

Componenta „Suport pentru Întreprinderile micro, mici și mijlocii”, în sumă de 30 de milioane de Euro, prevede finanțarea capitalului circulant și necesităților de investiții ale entităților respective afectate de criză, pentru menținerea locurilor de muncă.

Potrivit estimărilor Guvernului Moldovei, resursele financiare din cadrul împrumutului vor acoperi cheltuieli legate de „COVID-19” în perioada bugetară 2020 – 2022.