Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   DOC/ Tarife mai mici pentru…

DOC Tarife mai mici pentru energia electrică și energia termică livrată consumatorilor de către Termoelectrica și CET-Nord. Proiectele de hotărâre, pe agenda ședinței ANRE

Sursa: Termoelectrica S.A./Facebook

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va examina și supune spre aprobare în ședința de marți, 19 martie, proiectele de hotărâre ale prețului pentru energia electrică produsă și a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „Termoelectrica” și S.A. „CET-Nord”.

Astfel, locuitorii capitalei ar urma să achite pentru energia termică livrată de Termoelectrica 2 138 de lei/Gcal (fără TVA), cu 636 de lei mai puțin decât tariful actual – 2 774 de lei/Gcal.

Pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare ale S.A. „Termoelectrica”, consumatorii ar urma să achite 2,48 lei/kWh (fără TVA), cu 1 leu și 10 bani mai puțin decât plătesc de la începutul anului 2024.

Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, cetățenii din nordul țării vor achita tariful pentru energia termică livrată de către S.A. „CET-Nord” mărime de 2 245 de lei/Gcal (fără TVA), un tarif cu 970 de lei mai mic decât cel în vigoare.

În plus, ANRE ar urma să aprobe prețul pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare ale S.A. „CET-Nord” în mărime de 2,76 lei/kWh (fără TVA), cu 1 leu și 1 ban mai puțin.

Începând cu 1 ianuarie, consumatorii din Chișinău și Bălți achită cu 15% și, respectiv, 10% mai puțin pentru energia termică. Astfel, în Chișinău, tariful este de 2774 de lei/Gcal și de 3215 lei/Gcal la Bălți.

Noile tarife au fost aprobate de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică la 22 decembrie, iar reducerea ar fi fost posibilă datorită „eforturilor Ministerului Energiei de a achiziționa și stoca gaze mai ieftine, suficiente pentru întregul sezon rece, dar și unor reforme pe care le-a implementat cu scopul de a moderniza Sistemul centralizat de încălzire”, conform unui comunicat de presă emis de Minister.

Astfel, reconectarea a circa 30 de clădiri publice la SACET a dus la creșterea:

  • sarcinii termice cu 18,23% pentru S.A. „CET-Nord” și 9,46% pentru S.A. „Termoelectrica”.
  • sarcinii electrice 38% pentru S.A. „CET-Nord” 9,35% pentru S.A. „Termoelectrica”.

De asemenea, a fost îmbunătățită situația financiară a întreprinderilor din sectorul energetic, inclusiv prin achitarea în avans a sumelor pentru compensații – 200 de milioane de lei către Termoelectrica și preluarea din proprietatea municipiului Bălţi în proprietatea statului a Întreprinderii Municipale „Termogaz-Bălţi”, reorganizarea acesteia în Întreprindere de Stat și fuziunea cu Societatea pe Acțiuni „CET-Nord”, fiind astfel scăzută presiunea tarifară pe consumatorii care anterior erau deserviți de către întreprinderea municipală.