A fost simplificată procedura de import a produselor din Ucraina
Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), au aprobat, în cadrul ședinței din 25 martie, o prevedere ce ține de simplificarea procedurii de import a produselor din Ucraina.
Potrivit deciziei, la transportarea mărfurilor din Ucraina nu va mai fi obligatorie prezentarea în original a certificatelor de origine a mărfurilor – forma CT-1, eliberate de autoritățile ucrainene. Certificatele vor putea fi prezentate sub formă de copie pe hârtie sau în format electronic.
„Pe perioada stării de urgență, certificatele de origine a mărfurilor forma CT-1 eliberate de autoritățile din Ucraina, pot fi prezentate și sub formă de copie pe hârtie sau în format electronic, având aceeași validitate ca și originalele acestora”, se menționează în comunicatul Guvernului.
Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale este valabilă doar pe perioada stării de urgență.