Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   La sfârșitul lunii martie se…

La sfârșitul lunii martie se vor desfășura exerciții cu rezerviștii Forțelor Armate

Sursa foto: army.md

Armata Națională informează că în perioada 25-29 martie curent se vor desfășura exerciții anuale cu rezerviștii Forțelor Armate, se arată într-un comunicat vineri, 22 martie.

Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, exercițiile durează cinci zile și au ca scop verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizarea acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale.

Exercițiile au loc în conformitate cu cerințele Legii nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024.

Sursa a menționat că, anul trecut, rezerviștii s-au întrunit la instruiri în lunile aprilie, mai, iunie și septembrie. Ministerul Apărării va informa cetățenii cu privire la perioadele desfășurării exercițiilor.

Rezerviștii preconizați pentru participare la instruiri vor fi chemați la Centrele Militare Teritoriale prin ordin de chemare, la locul unde aceștia au viza de reședință.

De notat că astfel de exerciții au fost organizate și în anii precedenți. Anul trecut, rezerviștii s-au întrunit la exerciții în lunile aprilie, mai, iunie și septembrie. Ministerul Apărării va informa suplimentar cetățenii cu privire la perioadele desfășurării exercițiilor.