Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Lanțul „Cărturești” se extinde. Când…

Lanțul „Cărturești” se extinde. Când va fi deschisă librăria de la Chișinău

Lanţul de librării „Cărtureşti” îşi extinde operaţiunile pe piaţa din R. Moldova, unde va intra cu primul magazin la Chişinău, notează zf.ro Astfel, reprezentanți ai companiei spun că deschiderea librăriei de la MallDova este planificată pentru finalul lunii august.

„Deschidem un magazin pe 380 de metri pătraţi în centrul comercial MallDova (deţinut de Anchor Grup-n.red), singurul centru din Chişinău. Această piaţă are nevoie de o ofertă largă şi completă de carte, de aceea am ales să ne deschidem la Chişinău. Cred că impactul pe piaţa culturală va fi foarte mare“, a spus pentru ZF Şerban Radu, unul din cei doi acţionari ai lanţului.

Lanțul „Cărturești” are deschise în total 29 de librării pe teritoriul României. Cărturești Carusel de la București este considerată una dintre cele mai frumoase librării din lume.

Sursa foto: zf.ro