Principală  —  IMPORTANTE   —   Start admitere în instituțiile de…

Start admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic. Ministerul Educației anunță câte locuri bugetare sunt disponibile

Sursa foto: MEC

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță luni, 21 iulie, despre lansarea sesiunii de admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic pentru anul de studii 2025–2026. Concursul de admitere este organizat în două tururi prin intermediul platformei e-Admitere, anunță Ministerul printr-un comunicat.

Candidații la studii pot opta pentru una dintre cele 81 de instituții: 14 de centre de excelență (inclusiv 2 private), 35 de colegii (inclusiv 6 private) și 32 școli profesionale. În total, potrivit MEC, sunt disponibile 20 468 de locuri, dintre care 12 297 de locuri bugetare (inclusiv 2134 pentru învățământul dual) și 8171 cu taxă de studii. 

„Anul trecut am avut o admitere foarte bună în învățământul dual, cu 60 la sută mai mare decât în 2023 și, în acest an, ne propunem să acoperim integral locurile disponibile. De menționat că alături de noi în acest efort sunt peste 170 de companii.  Este o oportunitate foarte bună, statul punând la dispoziție cazare, bursă, alimentație gratuită, șansa de a învață în învățământul dual și oportunitatea de a deprinde o profesie. Încurajăm părinții dar și elevii să exploreze pe deplin această oportunitate”, a menționat ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.

Pentru prima dată, MEC își rezervă dreptul de redirecționare a locurilor bugetare aprobate, inclusiv pentru învățământul dual, în funcție de opțiunile exprimate de candidați în cadrul concursului. Astfel, Ministerul va ajusta repartizarea locurilor gratuite între specializări sau instituții, în funcție de preferințele exprimate de candidați.

Turul I al admiterii se desfășoară în perioada 21 iulie – 10 august 2025 pentru programele de învățământ profesional tehnic postsecundar, iar rezultatele vor fi afișate în zilele de 11 și 12 august. Pentru programele de învățământ profesional tehnic secundar, perioada de depunere a dosarelor este cuprinsă între 21 iulie și 17 august 2025, iar rezultatele vor fi publicate pe 18 și 19 august.

În turul II pentru programele de învățământ profesional tehnic postsecundar, dosarele pot fi depuse între 13 și 24 august 2025, urmând ca rezultatele să fie afișate pe 25 și 26 august. În cazul programelor de nivel secundar, turul II se desfășoară în perioada 20–26 august 2025, iar afișarea rezultatelor este programată pentru zilele de 28 și 29 august.

La concurs pot participa și tineri refugiați din Ucraina, în condițiile prevăzute pentru cetățenii R. Moldova.