Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Șefa statului a conferit titluri…

Șefa statului a conferit titluri onorifice mai multor artiști din cadrul orchestrei de muzică populară ,,Folclor” a Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”

Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Se împlinesc 55 de ani de la fondarea orchestrei de muzică populară ,,Folclor” a Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”. Cu ocazia acestei aniversări, pe 1 martie, președinta Maia Sandu a conferit titluri onorifice mai multor artiști din cadrul orchestrei. 

Conform decretului semnat de șefa statului, artiștii au fost apreciați pentru înaltă măiestrie profesională și succese remarcabile în activitatea de creație, precum și pentru contribuție la valorificarea și promovarea folclorului muzical autentic. Astfel, lui Vitalie Grib i s-a conferit titlul de ,,Maestru în Artă”, iar Valentin Butucel, Diamanta Paterău-Șveț, Valentina Rusu și Viorel Țurcan au fost distinși cu titlul ,,Artist Emerit”.

Sursa foto: Președinția R. Moldova

Orchestra de muzică populară ,,Folclor” a fost fondată în anul 1968 cu scopul de a păstra şi a propaga folclorul moldovenesc – tezaurul culturii naţionale. Grupul artistic a evoluat pe parcursul anilor atât în țară, cât și în România, Ucraina, Rusia, Belarus, Austria, Germania, India, Nepal, SUA etc.

În cadrul orchestrei „Folclor” se organizează concursuri de interpretare a muzicii populare, se desfăşoară festivalul romanţei „Crizantema de argint” și mai multe concursuri folclorice . Susţinuţi de orchestra “Folclor”, evoluează în concerte guvernamentale artiștii operei naţionale – Mihail Muntean, Natalia Tanasiiciuc, artişti consacrați din ţară, precum Vasile Iovu, Nicolae Glib, Simion Duja, Ioan Paulencu, și din România – Margareta Ivanuș, Silvia Lungeanu, Gheorghe Turda, Florin Georgescu.