Principală  —  IMPORTANTE   —   Ședința de judecată în cazul…

Ședința de judecată în cazul deputatei Marina Tauber, amânată din nou

Arhivă

După ce Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul procurorului de prelungire a măsurii preventive controlul judiciar în privința inculpatei Marina Tauber și a dispus prelungirea măsurii pentru încă 60 de zile, partea apărării a solicitat amânarea ședinței de judecată. Cererea a fost admisă, iar ședința de judecată a fost amânată pentru 27 octombrie 2023, la ora 14:00.

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), acuzatorii de stat au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, din motivul că nu a avut loc nicio ședință lucrativă de când a fost trimis cazul în judecată la 19 iunie 2023 și în contextul în care, conform Codului de procedură penală, judecarea cauzelor penale privind infracțiunile de corupție se face de urgență și în mod prioritar. În pofida acestor fapte, instanța de judecată a admis cererea părții apărării și a amânat ședința de judecată.

La 19 iunie 2023, a fost trimisă în judecată, cauza penală în privința Marinei Tauber și a persoanei juridice, partidului politic ,,Șor”, declarat neconstinuțional, învinuiți de patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.

Prima ședință de judecată a avut loc la 29 iunie 2023, în cadrul căreia a fost examinat demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive, arestul la domiciliu. În rezultatul examinării demersului, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul parțial, dispunând prelungirea arestului la domiciliu, cu 20 de zile, în privința inculpatei. 

La 17 iulie 2023, a avut loc o altă ședință de judecată în care a fost examinat demersul procurorului de prelungire a arestului la domiciliu pe un termen de 30 zile în privința inculpatei Marina Tauber, însă judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a respins demersul procurorului și a dispus înlocuirea măsurii cu liberarea provizorie sub control judiciar pe un termen de 60 zile.

La ședința precedentă din 17 iulie 2023, la cererea părții apărării, instanța a acordat timp acestora să facă cunoștință cu materialele cauzei și să se pregătească de ședința preliminară. Însă, la ședința stabilită pentru 13 septembrie 2023, aceștia au solicitat termen suplimentar și amânarea ședinței de judecată.