Șapte vagoane încărcate cu cereale au deraiat la Chircani. Nu au fost raportate victime
În seara zilei de 15 august 2026, șapte vagoane de marfă încărcate cu cereale, din componența unui tren care se deplasa spre Giurgiulești, au deraiat în apropierea satului Chircani, informează Calea Ferată din Moldova (CFM). Nu sunt raportate victime.
Vagoanele nu s-au răsturnat, iar încărcătura nu a fost afectată.
„CFM a activat imediat procedurile de intervenție. La fața locului a fost direcționat trenul de intervenție și restabilire, iar echipele tehnice lucrează la repunerea vagoanelor pe șine și reluarea circulației”, a transmis CFM pe 15 august.
Calea Ferată din Moldova mai adaugă că administrează 1157 de kilometri de cale ferată, pe care trenurile de marfă și de pasageri circulă zilnic, iar deraierea materialului rulant este un incident operațional posibil în exploatarea unei rețele feroviare.