Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Recomandările Ambasadei României de la…

Recomandările Ambasadei României de la Chișinău legate de alegerile din toamnă pentru Camera Deputaților și Senatul Parlamentului României

Ambasada României de la Chișinău, din cauza incertitudinilor legate de pandemia de COVID-19 recomandă alegătorilor români din Republica Moldova înscrierea ca alegător prin corespondență. „În acest fel, alegeți să vă protejați, atât personal cât și pe ceilalți, și să eliminați orice risc de infectare”, scrie într-un comunicat al misiunii diplomatice.

Astfel, persoanele care doresc să-și exercite dreptul de vot în cadrul alegerilor parlamentare 2020 din România că se pot înregistra pe platforma www.votstrainatate.ro gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a vota prin corespondență sau pentru a vota la o secție de votare în străinătate.

Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu drept de vot, care locuiește în străinătate și deține documente valabile de ședere din partea statului respectiv, solicită transmiterea prin poștă a documentelor de vot la adresa sa de corespondență și nu mai trebuie să vină la secția de votare ca să voteze. Care sunt condițiile?

Pentru cetățenii români aflați temporar în Republica Moldova:

  • Copia scanată a actului de identitate, care să fie valabil în ziua completării formularului;
  • copie scanată sau o fotografie a documentului care dovedește dreptul de ședere în Republica Moldova, eliberat de autoritățile locale – permis de ședere temporară.

Pentru cetățenii români deținători și a cetățeniei Republicii Moldova

  • Copia scanată a actului de identitate, care să fie valabil în ziua completării formularului;
  • copie scanată sau fotografie după un document de identitate eliberat de autoritățile Republicii Moldova.

„Cererile pentru votul prin corespondență pot fi trimise până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale. Urmează ca data exactă a organizării scrutinului să fie decisă de autoritățile din România în perioada următoare”, se mai arată în comunicat.