Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Președinta Maia Sandu a declarat,…

Președinta Maia Sandu a declarat, pentru mâine, zi de doliu în R. Moldova

Imagine simbol. Foto: Presedintia R. Moldova

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, blamează, într-o postare pe contul său de Twitter, acțiunile inamicului în războiul din Ucraina. Maia Sandu a menționat că mâine, în țară, va fi declarată zi de doliu național în memoria vieților pierdute în Ucraina.

Atrocitățile și distrugerile produse în mai multe orașe din statul vecin, inclusiv în Bucha, au fost publicate sub formă de fotografii și video în mediul online. Drept răspuns, mai mulți oficiali internaționali și naționali au incriminat, în unanimitate, pagubele umane din Ucraina produse de Kremlin.

Maia Sandu menționează că atrocitățile din orașele ucrainene sunt șocante, pronunțându-se, totodată, împotriva războiului „ilegal și neprovocat din Ucraina”

„Este imposibil să privești atrocitățile din Bucha și alte orașe ucrainene. Sunt șocată de brutalitatea împotriva civililor. R. Moldova condamnă cu fermitate aceste crime împotriva umanității, acest război ilegal și neprovocat împotriva Ucrainei”, scrie președinta Sandu în postarea sa.