Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Dodon: Felicit frații noștri…

VIDEO Dodon: Felicit frații noștri de peste Prut. Mulțumesc pentru reparația grădiniței din satul meu

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, prezent în această seară la recepția organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, marcată la 1 decembrie, și-a exprimat speranța că omologul său român, Klaus Iohannis, care a obținut recent cel de-al doilea mandat, va întreprinde una dintre primele sale vizite la Chișinău.

În cadrul evenimentului, șeful statului a adresat un mesaj de felicitare, mulțumind statului român, „primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova”.

„Am deosebita onoare să felicit statul român, frații noștri de peste Prut. Împreună am trecut peste diferit etape, având și etape de istorie comună, provocări diferite. Vreau să constat caracterul strategic al parteneriatului nostru în diferite domenii. În domeniul economic, România este partenerul comercial nr. 1, devenind cea mai mare piață de desfacere pentru vinul moldovenesc, în domeniul social avem mai multe proiecte comune, dar vreau în mod special să mulțumesc pentru acel suport în reparația a 900 de grădinițe, inclusiv grădinița din satul meu. Vreau să mulțumesc pentru proiectele de infrastructură lansate de guvernele precedente. Sunt ferm convins că vor fi continuate și de guvernul actual”, a menționat Dodon.

El a remarcat că victoria lui Iohannis „este importantă și pentru Republica Moldova. România a fost întotdeauna un partener credibil, inclusiv în tot ceea ce ține de parcursul nostru de implementare a Acordului de Asociere cu UE”.

Astăzi, de la tribuna Parlamentului, deputații Sergiu Sîrbu, Igor Grosu, Octavian Țîcu și Vasile Năstase au ținut discursuri privind Ziua Națională României.

Totodată, conform unui comunicat emis de Ministerul Apărării, un contingent al Armatei Naţionale va participa duminică, 1 decembrie, la Parada militară de la Bucureşti, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României.

„Cei 26 de ofiţeri şi subofiţeri ai Companiei Gărzii de Onoare vor defila în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, alături de peste 500 de militari din 20 de ţări. În acest an, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti urmează să participe circa 4000 de militari şi 200 de unităţi de tehnică, precum şi 50 de aeronave”, transmite Ministerul Apărării.

Militarii din Compania Gărzii de Onoare defilează la parada militară din România începând cu anul 2014.