Dmitri Kozak, despre situația politică din R. Moldova: Alegerile anticipate sunt inevitabile
În cadrul unui briefing de presă susținut împreună cu președintele Igor Dodon, vicepremierul rus, Dmitri Kozak, a declarat că alegerile anticipate sunt inevitabile și acestea se vor produce „acum, sau mai târziu”.
După ce timp de câteva minute a discutat despre cooperarea economică și relațiile dintre R. Moldova și Federația Rusă, Dmitri Kozak a precizat că se află la Chișinău și pentru a face publică poziția Rusiei în pragul formării unei coaliții parlamentare.
„Am venit anume acum, și știu că și oaspeții din SUA și UE sunt aici pentru a clarifica poziția lor în ajunul luării unor decizii importante pentru următorii ani, dar și pentru că acum în Parlament este o situație când au câștigat trei forțe politice care nu sunt în stare să negocieze. Astfel, sunt inevitabile, acum, sau mai târziu, alegerile anticipate.
Nu vrem să ne implicăm în treburile interne, dar așa cum ne pare nouă, dacă vor avea loc alegeri anticipate în timpul apropiat, ar trebui să se țină cont și de recomandările Comisiei de la Veneția pentru a schimba sistemul electoral”, a declarat Dmitri Kozak, reprezentant special al lui Putin pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu R. Moldova.
Întrebat cu cine ar trebui să facă coaliție socialiștii, vicepremierul rus a adus din nou în discuție organizarea alegerilor anticipate în baza unui nou sistem.
„Părerea noastră este că o coaliție trebuie creată în interesele alegătorilor. O coaliție trebuie creată cu acele partide care sunt gata să schimbe sistemul electoral pentru organizarea alegerile parlamentare anticipate, libere și corecte”, a spus Kozak.