Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Chișinăul cere convocarea formatului…

VIDEO Chișinăul cere convocarea formatului ,,5+2” pentru a examina situația epidemiologică din regiunea transnistreană

Chișinăul cere convocarea, în regim de urgență, a formatului „5+2”. Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a solicitat vineri, 10 aprilie, această întrevedere pentru găsirea unor soluții în situația de criză epidemiologică și lipsă de deschidere a Tiraspolului pentru gestionarea comună a crizei.

„Urmare a multiplelor eforturi de soluționare a unor situații de urgență cauzate de pandemia de COVID-19, lipsa informațiilor reale, dar și blocarea acțiunilor de salvare a vieților omenești, constat că unica soluție care se impune este convocarea în regim de urgență a formatului 5+2”, a declarat Cristina Lesnic, într-un briefing de presă.

Așa-numita autoizolare a structurilor din stânga Nistrului nu se încadrează în dimensiunea legală a drepturilor omului, iar celor 320 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova ce locuiesc în regiunea transnistreană le este îngrădit accesul la medicamente compensate și servicii medicale. În acest sens, au fost sesizate Organizația Mondială a Sănătății, partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova, avocatul poporului, ONG-uri de specialitate.

O altă problemă gravă anunțată de Lesnic este instalarea a 18 posturi de control ilegale, încălcând toate înțelegerile anterioare, limitând libera circulație a persoanelor și încălcând drepturile fundamentale ale omului. Astfel, 95 de medici din Zona de securitate au sesizat Biroul Politici de Reintegrare că nu-și pot exercita atribuțiile din cauza carantinei impuse de către partea transnistreană.

În același context, au fost examinate mai multe soluții, inclusiv transportarea organizată sau cazarea temporară, benevolă, cu sprijinul Uniunii Europene, a medicilor ce locuiesc pe malul stâng al Nistrului, dar lucrează în localitățile din partea dreaptă.