Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un deputat și președintele Curții…

Un deputat și președintele Curții de Conturi, pretendenți la fotoliul de directori ANRE

Foto: sputnik.md, tv8.md

Deputatul Ștefan Creangă și președintele Curții de Conturi, Veaceslav Untilă, se numără printre pretendenții la funcția de directori ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). În total pentru două funcții vacante de directori ai ANRE candidează nouă concurenți, care au fost admiși de către Comisia economie, buget și finanțe la următoare probă din concurs.

Printre cei care au mai depus dosarul de participare în concurs se numără: Ion Candu, Oleg Popa, Constantin Bragoi, Viorel Gamurari, Sergiu Ungureanu, Svetlana Zapșa și Violina Șpac. Comisia economie, buget și finanțe a respins dosarul unui singur candidat, care nu avea o vechime în muncă de minim 10 ani, conform cerințelor solicitate pentru această funcție.

Totodată, Parlamentul a mai anunțat un alt concurs, pentru suplinirea a alte trei fotolii de directori ai ANRE. Dosarele pot fi depuse până la 16 ianuarie curent.

În decembrie 2018, toți cei cinci directori ai ANRE și-au dat demisia. Contactat atunci de ZdG, directorul general al ANRE, Tudor Copaci, a declarat că și-a dat demisia din motive personale și nu poate oferi mai multe detalii despre demisia in corpore a membrilor Consiliului de Administrație al ANRE. Întrebat cum explică faptul că toți directorii și-au dat demisia în același timp, Copaci a declara că „așa s-a primit și a coincis”.

Mandatele actualilor directori ai ANRE vor înceta din data de 1 martie 2019, urmând ca Comisia economie, buget și finanțe să organizeze un concurs public pentru selectarea candidaților la șefia ANRE. Candidații trebuie să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic şi experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul dintre domeniile menţionate, dintre care cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de Agenția Naţională pentru Reglementare în Energetică.

Foto: sputnik.md, tv8.md