• ULTIMA ORĂ: PDM invită PSRM la discuții pentru crearea unei coaliții

    ULTIMA ORĂ: PDM invită PSRM la discuții pentru crearea unei coaliții
    Foto: pdm.md
    vizualizări
    31 mai 2019 | 11:47

    Partidul Democrat invită Partidul Socialiștilor la discuții în vederea creării unei majorități parlamentare. Decizia a fost luată de către Biroul permanent al PDM, și a fost anunțată astăzi, la primul briefing de presă organizat de democrați după câte săptămâni de tăcere.

    Purtătorul de cuvânt al PDM a subliniat că după alegeri democrații au făcut un apel la negocieri pentru Blocul ACUM, însă aceștia nu au dat curs invitației, iar respectiv, pentru că partidele au viziuni politice, s-a ajuns la un blocaj.

    „Din păcate, au dovedit că sunt doar turiști în politica R. Moldova. Au dovedit că trăiesc într-o lume paralelă”, a spus Vitalie Gamurari, cu referire la Blocul ACUM.

    Astfel, Biroul permanent al PDM a decis să transmită o invitație la dialog pentru PSRM pentru a negocia a viitoare coaliție parlamentară.

    „Dacă găsim consens, se poate trece rapid la formalizarea acestei soluții, dacă cele două părții vor da dovadă de flexibilitate”, a spus Gamurari.

    Todoată, democrații susțin că sunt gata să cedeze funcția de speaker Partidului Socialiștilor.

    După alegerile parlamentare, atât socialiștii, cât și democrații, nu au făcut publice declarații despre o eventuală negociere. Totodată, cele două partide au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor despre o eventuală alianță între PSRM și PDM.

    Reporterii Ziarului de Gardă au încercat să obțină o reacție de la PSRM, însă aceștia nu ne-au răspuns la telefon.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Studiu. Coronavirusul ar prefera un anumit tip de climat. Unde se răspândește virusul cel mai ușor

    Aproximativ 60% dintre cazurile confirmate de COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, au fost înregistrate în zone în care temperatura aerului era cuprinsă între 5 şi 15 grade Celsius, a constatat o echi…
    Studiu. Coronavirusul ar prefera un anumit tip de climat. Unde se răspândește virusul cel mai ușor

    VIDEO/ Eroi în halate albe s-au aliniat pe carosabil pentru a-i aduce un ultim omagiu. Medicul infecționist din Comrat, care a fost răpus de COVID-19, petrecut pe ultimul drum

    Medicul infecționist Bargan Fiodor Dmitri, în vârstă de 45 ani, care activa în secția consultativă a Spitalului Raional Comrat și s-a stins fiind răpus de noul coronavirus a fost înmormântat marți, 26 mai, în l…
    VIDEO/ Eroi în halate albe s-au aliniat pe carosabil pentru a-i aduce un ultim omagiu. Medicul infecționist din Comrat, care a fost răpus de COVID-19, petrecut pe ultimul drum

    Acțiune de amploare în Wuhan. Peste 6 milioane de teste efectuate în rândul populației în doar 9 zile

    Oraşul Wuhan din centrul Chinei a realizat 6.574.093 de teste de detecţie a acidului nucleic viral pentru a depista noile cazuri de COVID-19 în perioada 14-23 mai, potrivit autorităţii locale, informează Xinhua…
    Acțiune de amploare în Wuhan. Peste 6 milioane de teste efectuate în rândul populației în doar 9 zile

    Categoriile de persoane care nu vor fi obligate să respecte regimul de autoizolare de 14 zile la intrarea în R. Moldova

    Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a aprobat la 25 mai o nouă hotărâre care vizează măsurile întreprinse în contextul declarării stării de urgență în sănătate. Potrivit hotărârii respec…
    Categoriile de persoane care nu vor fi obligate să respecte regimul de autoizolare de 14 zile la intrarea în R. Moldova

    Promo-LEX: Finanțarea partidelor politice în 2019 înregistrează cel mai scăzut nivel de raportare financiară la CEC, comparativ cu 2014-2018

    Lacune legislative nesoluționate, cheltuieli neraportate în valoare de circa 19,02 mln. lei, dar și cel mai scăzut nivel de raportare financiară a partidelor politice la CEC, sunt unele dintre cele mai relevant…
    Promo-LEX: Finanțarea partidelor politice în 2019 înregistrează cel mai scăzut nivel de raportare financiară la CEC, comparativ cu 2014-2018

    Soroca după carantină: E zdravăn virusul, te scoate din rădăcină

    Bine informați, precauți și deciși să revină la muncă – așa i-am cunoscut pe romii din dealul Sorocii. Conștienți că pericolul infectării cu COVID-19 ar putea dispărea odată cu apariția unui vaccin, romii susți…
    Soroca după carantină: E zdravăn virusul, te scoate din rădăcină