sondaj De 30 de ani independenți. Unde suntem? Ce am reușit?
Acum 30 de ani, în urma eșecului puciului anti-gorbaciovist de la Moscova, R. Moldova își proclama Independența. Se întâmpla pe 27 august 1991. Până a fi votată în Parlament, Declarația de Independență a fost votată mai întâi în cadrul Marii Adunări Naționale, cu participarea a peste 700.000 de oameni din toată republica. În ajunul Zilei Independenței, am căutat să recapitulăm parcursul celor 30 de ani de Istorie ai R. Moldova, prin amintirile și trăirile câtorva dintre sutele de mii de stegari ai Independenței.
Constantin Ioniță, pedagog, satul Sireț
Îmi amintesc perfect ziua de 27 august 1991. Ne-am pornit cu mașina de la Sireț la Chișinău, ca să participăm la Marea Adunare Națională. Am luat cu noi și pe cineva dintre vecinii mai în etate, că cei mai tineri, mai în puteri, au făcut pe jos cei 15 km distanță până la Chișinău. Fiecare cum putea… Lume de peste tot a mers toată noaptea la drum, spre Chișinău, mulți dintre ei – pe jos. Dacă ar fi să se repete situația, probabil, aș proceda la fel, chiar dacă, de multe ori, cei care au ajuns la guvernare ne-au dezamăgit. Proclamarea Independenței a fost un mare eveniment. Iar pentru cei care au votat Independența – de neuitat. Și așteptările au fost mari. Dar am avut parte mai mult de vorbe și promisiuni…
Gheorghe Țurcanu, agricultor, satul Cojușna
30 de ani e o perioadă lungă de timp. Speranțe legate de Independență au fost multe. Au rămas doar emoțiile – sunt emoții pozitive, dar, cu regret, nerealizate până la capăt. În anii `90, mergeam la Marile Adunări Naționale cu toată familia, luam cu noi și copiii, și părinții. Dorința de libertate era foarte mare… Cu anii, am regretat că atât de greu ne apropiem de idealul Unirii. Mulți așa și nu au înțeles că Unirea este singura noastră salvare. Am trecut și prin mai multe deziluzii, cum ar fi trădarea lui Roșca. Speranța însă rămâne. Cu noua guvernare, parcă se reaprind niște speranțe, că fostele s-au gândit puțin la popor, mai mult la ei. Prioritare erau propriile buzunare.
Anatol Croitoru, veteran de război, Coșnița
Cam tristă această independență a noastră la 30 de ani… Când îmi amintesc cum fierbea PMAN de lume la Marile Adunări Naționale, parcă nici nu îmi vine să cred că a existat așa ceva. Trăirile și speranțele noastre erau altele decât ceea ce am ajuns. Voiam să fim liberi, să fim stăpâni la noi acasă, să trăim după legi, să trăim o altfel de viață. Îmi amintesc cum am adus la Coșnița, după prima Mare Adunare Națională, primul Tricolor în Transnistria și l-am arborat la Primărie. Lumea, ca și acum, era dornică de o schimbarea radicală. Dar în 1992, Rusia a venit cu război peste noi, a pus frontieră pe Nistru, ne-a rupt în două și a reinstalat în funcții la Tiraspol și Chișinău clanurile mafiei pro-sovietice. R. Moldova a intrat pe mâna bandiților. Bandiți în parlament, în procuraturi, în judecătorii, peste tot. Singura noastră speranță că lucrurile se mai pot schimba în bine rămâne să vedem ce va face PAS la guvernare. O nouă dezamăgire ar fi catastrofală pentru R. Moldova.
Anatol Petrencu, istoric, Chișinău
Atunci, în august 1991, ne-am bucurat de eșecul loviturii de stat anti-gorbacioviste, iar la 27 august, Parlamentul a declarat Independența R. Moldova față de Imperiul sovietic. Am considerat că următorul pas va fi reîntregirea Neamului. Dar liderii post-comuniști ai României și R. Moldova, prea puternic legați de Kremlin, nu au avut suficient curaj, cel puțin, pentru a sonoriza problema, nerezolvată până azi. Ce am reușit? R. Moldova are toate trăsăturile specifice unui stat independent, dar care nu dispune de potențial politic și resurse economice suficiente pentru o dezvoltare independentă.
Maria Zagoreanu, pedagogă, Strășeni
Am participat la toate mitingurile și Marile Adunări Naționale, veneam cu sutele, uneori pe jos, zeci de kilometri… Am pichetat de mai multe ori Ambasada Rusiei, cerând să-și ia armata acasă. Am votat și pentru Independență. De atunci, visul meu sacru este Unirea. Și nu eram singură. Zeci de colegi și prieteni gândeau și procedau la fel. Acum, însă, cei de altă dată sunt tot mai singuri, mai izolați. O parte dintre ei au plecat și s-au stabilit cu traiul în România, văzându-și astfel împlinit visul Unirii, alții, cu regret, au plecat cu totul. Cei 30 de ani de la Independență – așa cum au fost ei, și mai reușiți și mi puțin reușiți, – ne-au convins definitiv că nu poți schimba cursul Istoriei.
Pentru conformitate, P.G.
