Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Controlul internetului

[sondaj] Controlul internetului

Deși încercarea autorităților de a modifica reglementările în domeniul tehnologiilor informaționale este criticată de societate, aceste critici nu i-au făcut pe guvernanți să renunțe la proiectul de lege care presupune instituirea unui control riguros asupra spațiului on-line din R. Moldova.

Cât de riscante sunt intenţiile guvernării de a modifica reglementările în domeniul tehnologiilor informaţionale? Contravin sau nu aceste prevederi drepturilor omului?

 

466-justitie-tatiana-puiuTatiana Puiu, avocată, expertă media

Promovarea acestor reglementări este o acțiune mai mult decât suspectă. Reieșind din realitățile R. Moldova, aceste inițiative nu sunt nici pe departe prioritare la această etapă. Cu certitudine, acest proiect urmează a fi dezbătut cu implicarea tuturor actorilor de referință, cu efectuarea obligatorie a expertizei coruptibilității, dar și din perspectiva respectării drepturilor omului, pentru a identifica eventualii factori de vulnerabilitate. Unele pericole ale acestui proiect se întrevăd fără prea mare efort, dar pentru a constata dacă sunt reale sau „imaginare”, acestea urmează a fi analizate, discutate detaliat, într-un cerc mai larg de experți. Este important să comparăm și practicile internaționale, aplicate în alte state, în special acolo unde guvernările sunt democratice.

555-calugareanuVitalie Călugăreanu, jurnalist, DW

Tentațiile de a îngrădi libertățile oamenilor sunt specifice regimurilor care au pierdut sprijinul popular și încearcă să-și amâne sfârșitul politic prin metode punitive. În lipsa unei rezistențe puternice din partea societății, următoarea fază la care recurg, de regulă, aceste regimuri este semănarea fricii și, în cele din urmă, tirania. Intenția guvernării de a umbla la reglementările în domeniul tehnologiilor informaționale este periculoasă nu doar sub aspectul lezării drepturilor omului. În condițiile R. Moldova asemenea ingerințe ar putea pune în pericol viața cuiva, afacerile… Cineva, în virtutea funcției, ar putea profita de faptul că are acces la aceste informații pentru a șantaja și a influența oameni de stat, pentru a și-i subordona. Nu în zadar șeful SIS trage clopotele: „Sunt cazuri în care în funcții publice sunt promovați funcționari conectați la lumea interlopă”. Le-aș sugera celor care se tot chinuie să ne bage pe gât aceste amendamente să citească argumentele Curții de Justiție a UE pentru invalidarea directivei 2006/24/CE, care impunea obligativitatea statelor de a colecta date privind comunicațiile electronice și de telefonie timp de 6 luni. Și să încerce să-și imagineze care vor fi consecințele adoptării acestor amendamente în condițiile în care puterea guvernantă a concrescut, în R. Moldova, cu grupările de crimă organizată.

292-petrencuAnatol Petrencu, doctor în istorie, profesor universitar

Indiferent de esența politică, conducerea R. Moldova ar trebui să respecte standardele europene referitoare la activitatea informațională. Restricționările sunt riscante, ele pot duce la încălcarea drepturilor omului. Noi, cei din R. Moldova, am ajuns să nu avem încredere în nimeni. Chiar şi în cazul în care autoritățile încearcă să motiveze aceste restricții prin raționamente de morală sau de combatere a crimei, nu credem celor declarate. Nu avem garanția că noile mijloace, oferite structurilor de forță, nu vor fi utilizate împotriva oponenților politici. Ele deja sunt puse în practică, în unele cazuri. Dar având şi legea de partea organelor de forță, aceste practici se vor extinde. În plus, legislația în vigoare permite Procuraturii, Ministerului de Interne să folosească mijloace speciale în urmărirea infractorilor. De ce ar trebui că li se acorde mai multe drepturi acestor instituții? Cei care insistă asupra modificărilor (de fapt – limitării consumatorilor de informații) ar trebui să vină cu exemple concrete că au încercat să preîntâmpine o infracțiune, dar, din cauza restricției legislative, nu au putut-o face. Un caz concret. Asta pentru ca să ne dăm şi noi seama despre ce e vorba.

418-rdg-macoveiPetru Macovei, director executiv API

În condițiile actuale ale R. Moldova, aceste intenții comportă riscul unor abuzuri din partea organelor de drept. Am fost martorii multor cazuri când persoane indezirabile puterii au fost intimidate şi li s-au încălcat drepturile, deși legislația interzice acest lucru. Astfel, nimeni nu poate garanta că noile reglementări vor fi aplicate nu doar împotriva infracțiunilor cibernetice şi a pedofililor, ci şi pentru a reduce la tăcere anumite persoane sau instituții media. Atâta vreme cât există aceste potențiale riscuri, amendamentele nu trebuie acceptate, chiar dacă sunt ambalate frumos cu argumente de protecție a copiilor şi așa mai departe. Ar fi bine ca aceste amendamente să fie transmise mai întâi pentru expertizare organizațiilor europene în domeniul drepturilor omului şi abia apoi examinate în Parlament.