Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ședință în plenul Parlamentului: Dorin…

Ședință în plenul Parlamentului: Dorin Recean cere ratificarea Acordului pentru Planul de creștere al R. Moldova de 1,9 miliarde de euro de la UE

Sursa: Parlamentul Republicii Moldova/Flickr.com

Deputații s-au întrunit în ședință plenară joi, 22 mai. Pe ordinea de zi au fost incluse 20 de subiecte, printre care Proiectul de lege pentru aderarea R. Moldova la Convenția pentru reglementarea pașnică a conflictelor internaționale, întocmită la Haga la 18 octombrie 1907. Totodată, parlamentarii vor dezbate pe marginea Proiectului de lege privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante.

De asemenea, spre votul majorității va fi înaintată candidatura lui Maxim Braila, propus în funcția de Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC).

UPDATE 10:45 Prim-ministrul Dorin Recean a venit în Parlament pentru a cere deputaților ratificarea Planului pentru creștere al Moldovei, „un ajutor financiar fără precedent, oferit de Uniunea Europeană” pentru dezvoltarea R. Moldova.

Acordul pentru Planul de creștere al R. Moldova, de 1,9 miliarde de euro a fost semnat de Dorin Recean și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, pe 9 mai la Chișinău, de Ziua Europei.