Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ședința CMC a fost amânată…

Ședința CMC a fost amânată pentru mâine. Motivul pentru care socialiștii au părăsit sala

privesc.eu

După o pauză de aproape patru luni, ședința Consiliului Municipal Chișinău de astăzi a fost amânată pentru ziua de mâine, 15 iunie. După ce timp de două ore așa și nu a fost posibilă stabilirea ordinei de zi a ședinței, consilierii municipali din partea fracțiunii PSRM au părăsit sala, blocând, astfel, desfășurarea ședinței. Socialiștii au fost nemulțumiți că în ordinea de zi de bază, ar fi fost incluse proiecte suplimentare, asta deși consiliul a stabilit că subiectele din lista suplimentară vor fi discutate într-o altă ședință, săptămâna viitoare.

Ordinea de zi de bază a ședinței de azi, în care erau incluse 36 de subiecte, urma să fie suplinită cu peste 30 de proiecte suplimentare, fapt ce i-a nemulțumit pe unii consilieri, care nu au putut examina din timp proiectele propuse.

Ion Ceban a venit cu propunerea ca toate proiectele de pe lista suplimentară să fie plasate astăzi pe site-ul Primăriei și să fie examinate într-o altă ședință, săptămâna viitoare. Propunerea lui Ceban a fost susținută de 24 de consilieri, alți 19 s-au abținut. Ulterior însă, președintele ședinței, Adrian Culai, a propus în mod repetat votarea unor proiecte incluse în lista suplimentară, deși se stabilise că acestea vor fi discutate în ședința de săptămâna viitoare. Ceban l-a acuzat pe Culai că ar încălca în acest fel legislația.

Din cauza neînțelegerilor, fost propusă convocarea biroului permanent pentru a stabili ordinea de zi finală a ședinței. După o pauză de aproape jumătate de oră, consilierii socialiști au revenit în sala de ședință, nemulțumiți că în ordinea de zi ar fi fost totuși incluse subiecte din lista suplimentară.

„Dacă vreți să examinăm ordinea de bază și proiectul pe care l-am propus pentru Belinski 4 suntem gata chiar astăzi să lucrăm până noaptea târziu În rest, dacă nu vreți să munciți, așa și spuneți oamenilor, dar noi procedurile nu le vom încălca”, a declarat Ion Ceban, după care, a părăsit sala de ședințe alături de colegii săi de partid.

„Așa cum era de așteptat, socialiștii nu au avut de gând să lucreze pentru municipiu trei ani de zile, au dat-o în bară la alegerile respective, probabil sunt supărați din cauza asta și continuă să calce pe aceeași greblă”, a declarat consilierul liberal, Ion Cebanu, după plecarea socialiștilor.

Președintele ședinței CMC, Adrian Culai, a declarat la final că toate punctele din ordinea de zi suplimentară vor fi examinate mâine, și vor fi introduse în ordinea de zi de bază. „Să terminăm aceste show-uri, trei ani de zile se uită oamenii la noi că nu facem nimic”, a declarat Culai, menționând că proiectul de decizie privind construcția de pe str. Belinski va fi introduă mâine pe ordinea de zi în mod obligatoriu.

Foto: privesc.eu