Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Șase candidați PSRM, înaintați pentru…

Șase candidați PSRM, înaintați pentru circumspcripții electorale. Cine sunt aceștia și ce averi declară

Partidul Socialiștilor are înaintate șase candidaturi pentru funcția de deputat pentru circumscripțiile Căușeni, Ștefan-Vodă, Soroca,  Florești, Ocnița și Dondușeni și Râșcani. Astfel, Oleg  Cuciuc a fost înaintat în calitate de deputat pentru circumscripția Căușeni, Alexandru Jolnaci – pentru circumpscripția uninominală Ștefan Vodă, Aliona Pilipețcaia – pentru circumscripția electorală Soroca, Sergiu Groza pentru circumscripția electorală Florești, Irina Lozovan pentru circumscripția uninominală Ocnița și Dondușeni și Vladimir Mizdrenco pentru circumscripția uninominală din raionul Râșcani.

Din iunie 2017 şi până în prezent Oleg Cuciuc ocupă funcţia de deputat în Parlamentul R. Moldova, fiind membru al fracţiunii PSRM. Oleg Cuciuc este născut în anul 1971, în s. Sălcuța, r-nul Căușeni și, de profesie, este inginer tehnolog. Cuciuc este unul dintre cei de 74 de deputați care în iulie 2017 au votat pentru schimbarea sistemului electoral.

Potrivit declarației sale de avere, Cuciuc a ridicat în 2017 din activitatea sa de la Parlament, un salariu de 59 mii de lei, iar de la PSRM acesta ar fi primit puțin peste 13 mii de lei. Totodată, acesta a primit indemnizații de consilier local și raional de 1953 lei și, respectiv, 2790 lei. Cuciuc mai declară cote-părți din 4 apartamente, precum și un autoturism VAZ cumpărat în 2015, despre care scrie că l-a costat 1000 de lei.

Alexandru Jolnaci este consilier local în Ștefan-Vodă. Pentru anul trecut, acesta declară salarii în sumă de 6 mii și, respectiv, 15 mii de lei de la întreprinderile II Covalciuc Anatolii și SRL VERHOVTEVO-TRANS. De la Consiliul raional, acesta ar fi ridicat un salariu de 1800 de lei. Jolnaci deține, din 1994, o casă de locuit  și alte trei averi imobiliare, care au fost cumpărate în 2012. În 2014, acesta a cumpărat un Mercedes 0303, despre care notează că l-a costat peste 1 milion de lei.

Aliona Pilipețcaia s-a născut la 4 iulie 1972 în or. Soroca și și-a făcut  studiile la Institutul Agrar, Facultatea Construcţii de Maşini, specialitatea inginer-tehnolog, Kirovograd, Ucraina. Ulterior, în perioada, 1995-2006 a fost  întreprinzător liber și a fondat magazinul „Palermo”, apoi a fost, pe rând, manager vânzări, în cadrul Debut-Sor SRL – entitate producătoare de carne și mezeluri, fondată de tatăl său – locțiitoare a directorului aceleiași firme, ca în final, să devină directoare. Într-un interviu acordat în 2015 pentru observatorul.md, Pilipețcaia spunea că o admiră pe Maia Sandu, „pentru calmul, echilibrul, tactul cu care acţionează”. „Este consecventă în ceea ce face. Oameni ca Maia Sandu sunt faţa ţării noastre”, afirma actuala candidată PSRM pentru circumscripția Soroca.

Candidatul pe pe circumscripția electorală Florești, Sergiu Groza ocupă din 2017 funcţia de deputat în Parlamentul R. Moldova, fiind membru al fracţiunii PSRM. În perioada 2015–2017, acesta a exercitat funcţia de consilier în Consiliul raional Floreşti, iar din anul 2012, deţine funcţia de preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM, notează avere.md.

În declarația sa de avere, Groza indică pentru anul trecut un salariu de 77 mii de lei, primit de la Parlament, precum și o pensie de 72 mii de lei, de la CNAS. Acesta deține un teren extravilan și 6 terenuri agricole. Groza mai are în proprietate o casă de locuit și un garaj, achiziționate în 2017, despre care arată că l-ar fi costat 110 mii lei și, respectiv, 32 mii lei. Groza mai este proprietarul a două automobile cumpărate în 2015, unul marca Hyundai și altul – Peugeot, care l-ar fi costat 80 de mii de le și, respectiv, 40 de mii de lei. Groza, de asemenea, face parte din cei 74 de deputați care în iulie 2017 au votat pentru schimbarea sistemului electoral.

Anterior, PSRM a anunțat despre alte două candidaturi – cea a Irinei Lozovan pe circumscripția uninominală Ocnița și Dondușeni și cea a lui Vladimir Mizdrenco pe circumscripția uninominală din raionul Râșcani.

Irina Lozovan este născută în 1983, de profesie este jurist și e consilier local și raional la Ocnița. În declarația sa de avere pentru anul trecut, aceasta indică un salariu de peste 20 mii de lei de la PSRM. Totodată, ea are în proprietate două terenuri intravilane, obținute în 2004 și 2003.  Tot în 2003, Lozovan arată că a primit printr-un contract de donație o casă de locuit de 99,6 m.p., a cărei valoare o estimează la aproape 38 mii de lei.

 

Vladimir Mizdrenco este născut la 3 ianuarie 1988 și este fiul unei foste deputate PSRM, Irina Mizdrenco, care a decedat în iulie, 2017. Acesta va candida pe circumscripția uninominală din raionul Râșcani și este consilier raional în aceeași localitate.  Mizdrenco Irina, de asemenea, face parte din cei 74 de deputați care au votat pentru schimbarea sistemului electoral.

Parlamentul a decis pe 27 iulie 2018, în ședință plenară, că alegerile parlamentare vor fi organizate pe 24 februarie 2019. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a prezentat proiectul de hotărâre deputaților, pentru care și-au dat votul majoritatea celor prezenți în sală.

Surse foto corp: psrm.md